Micutii „muschetari” vâlceni sunt pe urmele lui D’Artagnan
Scrimă/Campionatul judeţean de floretă
Micuţii „muşchetari” vâlceni sunt pe urmele lui D’Artagnan
Sfârşitul săptămânii trecute a fost extrem mde încărcat pentru floretiştii CS Oltchim, aceştia participând la Campionatul Judeţean de scrimă, feminin şi masculin, competiţie rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, precum şi speranţelor, 14-15 ani. În oraşul de la poalele Capelei au participat şi sportivi ai clubului de scrimă „Engarde” Bucureşti, primul club de scrimă privat din România, antrenaţi de profesorul Petrică Ungureanu. Întrecerile de floretă organizate de DSJ şi CS Oltchim s-au desfăşurat în cocheta sală de scrimă a Sălii Sporturilor Traian. Primii care s-au salutat şi-au început asalturile au fost băieţii şi fetiţele cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani. Atacurile fulgerătoare, paradele din reflex, eschivele şi numeroasele alte elemente tehnice au creat atmosfera specifică unei săli de dueluri, atmosferă la care au participat şi suporteri formaţi din coechipieri, surori., fraţi şi părinţi ai celor de pe planşă. În întrecerile de floretă copii, după faza grupelor au urmat eliminările, în care s-au înregistrat rezultatele: Petre Tudorache – Alexandru Costin 9-2; Alexandra Olteanu – Laurenţiu Iancso 9-4; Eliza Niţoi – Vlad Pirnea 9-2, Bogdan Preda – Relu Bucura 9-2; Cătălin Tiţa – Petre Tudorache 9-3; Daniel Vîlcu – Alexandra Olteanu (CS Engarde) 9-4; Eliza Niţoi – Adrian Obretin 9-2; Bogdan Preda – Teodor Călinoiu (CS Engarde) 9-7; Cătălin Tiţa – Daniel Vîlcu 8-5; Bogdan Preda – Eliza Niţoi 4-3 şi finala: Bogdan Preda – Cătălin Tiţa 5-4.
În urma acestor rezultate, clasamentele au avut următoarea configuraţie:
– floretă feminin: 1. Eliza Niţoi (CS Oltchim), 2. Alexandra Olteanu (CS Oltchim), 3. Georgiana Armăşel (CS Oltchim).
– floretă băieţi: 1. Bogdan Preda (CS Oltchim), 2. Cătălin Tiţa (CS Oltchim), 3. Dorinel Vîlcu (CS Oltchim) şi Teodor Călinoiu (CS Engarde).
La floretă mixt, unde s-au prezentat 13 concurenţi, clasamentul se prezintă astfel: 1. Bogdan Preda; 2. Cătălin Tiţa; 3. Dorinel Vîlcu; 4. Eliza Niţoi; 5. Tudor Călinoiu; 6 Adrian Obretin; 7. Alexandra Olteanu; 8. Petre Tudorache; 9. Alexandru Cosmin; 10. Relu Bucura; 11. Vlad Pirnea; 12. Laurenţiu Iancso; 13. Georgiana Armăşel. Au urmat apoi întrecerile de floretă speranţe. După dueluri aprige, la care tinerii „muşchetari” nu au făcut rabat de la efort şi tehnică în arta duelurilor, s-au înregistrat, în faza eliminărilor, următoarele rezultate: Alexandra Olteanu (Engarde) – Caterina Mureşean 9-5, Teodor Călonoiu (Engarde) – Anca Georgescu 9-1, Robert Anuţa – Nataşa Tăbîrcă 9-8, Tatiana Găinuşe – Laurenţiu Iancso 9-7, Alexandra Gheorghe – Robert Anuţa 9-2, Bogdan Cosma – Alexandra Olteanu 9-5, Gabriel Tinca – Teodor Călinoiu 9-3, Tatiana Găinuşe – Ştefan Raşcu 9-7, Gabriel Tinca – Bogdan Cosma 9-4, Alexandra Gheorghe – Tatiana Găinuşe 9-7 şi finala Gabriel Tinca – Alexandra Gheorghe 9-4.
La probele individuale de floretă speranţe, pe primele trei locuri s-au clasat sportivii:
– floretă feminin: 1. Alexandra Gheorghe (CS Oltchim), 2. Tatiana Găinuşe (CS Oltchim), 3. Alexandra Olteanu (Engarde) şi Caterina Mureşean (CS Oltchim).
– floretă băieţi: 1. Gabriel Tinca (CS Oltchim), 2. Bogdan Cosma (CS Oltchim), 3. Ştefan Raşcu (CS Oltchim).
În cadrul probei mixte, categoria speranţe, la care au participat 12 sportivi, clasamentul final a stabilit următoarea ierarhie: 1. Gabriel Tinca; 2. Alexandra Gheorghe; 3. Bogdan Cosma; 4. Tatiana Găinuşe; 5. Ştefan Raşcu; 6. Teodor Călinoiu; 7. Anuţa Robert; 8. Alexandra Olteanu; 9. Caterina Mureşan; 10. Nataşa Tăbârcă; 11. Laurenţiu Iancso; 12. Anca Georgescu.
Aşadar, munca zilnică depusă de antrenorii CS Oltchim, secţia de scrimă, profesorul Livius Buzan, profesoara Luminiţa Marcu şi instructorul Ion Mihai, şi-a arătat şi de această dată roadele.
– Emil PREDA