Fără categorieLiga V

Victoria şi Oltul şi-au împărţit punctele la Lungeşti

Meci amical, cu caracter oficial la Lungeşti, acolo unde sâmbătă după-amiază s-au întâlnit Victoria Fumureni şi Oltul Ioneşti, în cea de-a doua etapă a noului sezon de Liga a V-a. Prietenia dintre cele două n-a fost stricată nici după confruntarea directă, asta poate şi pentru că partida s-a încheiat fără o învingătoare, ambele formaţii alegându-se cu un punct după această întâlnire. Victoria, o echipă mult schimbată faţă de campionatul trecut, pare a fi devenit o „forţă” în seria a II-a, astfel că ioneştenilor nu le-a mai fost atât de uşor să se impună. Au avut emoţii că ar putea chiar pierde partida, după ce la jumătatea primei reprize au fost sancţionaţi drastic de arbitri. Gazdele au primit o lovitură de pedeapsă, iar un jucător al Oltului a fost eliminat pentru jucarea mingii cu mâna în propriul careu. Victoria a deschis scorul şi cu un om în plus, părea a fi favorită la câştigarea jocului. Până la pauză, însă, oaspeţii au revenit pe tabelă, Telejman marcând pentru 1-1.

După cum ne-a informat delegatul Oltului, Ion Ciucă, în apropiere de minutul 70 s-a restabilit egalitatea şi în privinţa numărului de jucători. Au rămas şi gazdele în 10, fiindu-le şi lor eliminat un jucător tot pentru oprirea cu mâna a unei situaţii clare de înscriere a unui gol. În atare condiţii, Oltul s-a aşezat la timona partidei după ce Radu a reuşit să transforme precis penaltiul acordat de centralul Mosor, care până la finalul întâlnirii a mai acordat încă o lovitură de pedeapsă. Gazdele au beneficiat de un nou penalti în minutele de prelungire ale întâlnirii, astfel reuşind să marcheze pentru 2-2, un rezultat care, până la urmă, a mulţumit pe toată lumea. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button