Odiseea primarului din Frânceşti

• EXCLUSIV! O poveste cu mafioţi, rachete şi strip-tease, desprinsă parcă din filmele cu Al Capone
• Daniel Nicolăescu a fost, rând pe rând, trăgător de elită în Siberia, tencuitor în Grecia, patron al celebrului travestit Naomi şi victimă a interlopilor

Primarul comunei Frânceşti ar putea fi, cu siguranţă, personaj de roman. Partea cu adevărat interesantă este că Daniel Nicolăescu intenţionează ca în scurt timp să-şi scrie memoriile, urmând astfel a deveni personajul principal al unei cărţi inedite. Edilul a fost de acord să ne povestească, de-a lungul a aproape două ore, în rezumat, zbuciumata sa viaţă, desprinsă parcă din peliculele lui Kusturica.

Prolog
Fumează ţigară din ţigară, afişând un zâmbet care nu poate minţi însă pe nimeni. A ajuns la trei pachete pe zi; târziu, către finalul discuţiei, aflăm că nu neapărat din cauza problemelor administrative. Cronologic, omul ne-a povestit pe scurt viaţa sa. Finalul, ultimele săptămâni, chiar ultimele zile, sunt de-a dreptul dramatice. Chiar în timp ce reportofonul înregistra mărturisirile lui Daniel Nicolăescu, în sufletul său se ducea o luptă surdă. Ultima parte a dialogului s-a petrecut fără reportofon, „la liber”. Aşa am considerat că este uman; era deja prea mult. Omul trecea prin momente grele iar confesiunea sa nu era, în tot tragismul său, pentru public. Poate chiar nici pentru noi…

Mama, pusă primar cu japca
A „moştenit” funcţia de primar de la mama sa, Maria Nicolăescu, pusă cu „japca” în fruntea administraţiei din Frânceşti în 1979, de către Venerica Pătru. A fost luată din Oltchim într-o vineri după-amiază, unde lucra ca operator chimist, pentru a fi primăriţă pentru următorii şase ani. Tatăl, tot operator chimist, a pus în funcţiune mai multe fabrici de sodă din lume, la ordinul statului român. „În 1975, datorită profesiei tatălui meu, mă aflam în vârful piramidei Keops. Aveam zece ani şi mă dusesem să-mi văd tatăl. Aşa am reuşit să văd Grecia, Libia şi o grămadă de alte ţări. Nu am fost protejaţi ai sistemului; părinţii mei erau oameni simpli, dar bine pregătiţi”, îşi aminteşte Daniel Nicolăescu.

Campion în Siberia
După anii de liceu, în 1983, tânărul Daniel se înscrie la Şcoala Militară din Sibiu. Imediat, este selectat la o armă ultrasecretă în acele vremuri: racheta terestră cu rază mare de acţiune. „Imaginaţi-vă ceva de 14 metri lungime, pentru lansarea căreia erau necesare 56 de camioane. Am făcut parte dintr-o promoţie Top Secret, care apărea o dată la 11 ani. Eram maistru specialist în sisteme de dirijare rachete terestre. După terminarea şcolii, am dat examenele undeva aproape de Siberia, iar restul probelor, inclusiv înaintarea în grad, le-am dat la Ploieşti şi Sibiu. Am fost repartizat la o bază de lansare a rachetelor la Ineul de Arad, în această perioadă participând şi la trageri în Rusia. În fiecare an, potrivit fostului tratat de la Varşovia, toate ţările membre participau la concursuri militare în Siberia. Am luat locul I; racheta ghidată şi lansată de mine a căzut cu 18 metri mai departe şi şase metri abatere stânga de ţintă, la o distanţă de 340 kilometri. Premiul a fost o permisie”, povesteşte edilul din Frânceşti. Competiţiile la care a fost premiat nu s-au oprit însă aici: a participat cu succes la concursuri de triatlon şi trageri de pe schiuri. Nicolăescu este dezamăgit de situaţia în care se află acum armata română. „Rachetele acelea extraordinare au dispărut. În acea vreme, eram antrenat zi de zi pentru Războiul Rece. După Revoluţie, s-a ales praful. Cineva a avut interesul să nu mai avem acele rachete terestre. Era cea mai puternică armă a României”, spune primarul. După terminarea şcolii militare, la rugămintea părinţilor, se transferă la unitatea militară din Frânceşti, însă pe altă funcţie decât cea de bază.
Cât despre relaţia cu Securitatea, lucrurile stăteau destul de simplu: toată lumea urmărea pe toată lumea. Marea sa dezamăgire: cel mai bun prieten al său l-a spionat în permanenţă. Ulterior, „amicul” a ajuns ofiţer de contraspionaj.

Salahor la Dunăre
În 1995, Daniel Nicolăescu a reuşit „performanţa” să se aleagă cu un dosar de contrabandă. După ce a luat un credit de la o bancă, s-a trezit că dobânzile au crescut atât de mult, încât nu-şi mai putea permite să-l achite. Este nevoit să plece la munca de jos, în localitatea Pescari, lângă Moldova Nouă, pe malul Dunării. „Construiam case. Acolo, toată lumea făcea contrabandă cu orice. Se plătea bine, pentru că oamenii făceau câteva zeci de mii de mărci pe noapte. Aveam o sută de mărci la zi, mai ales că eram considerat cât de cât specialist. Am fost surprins, odată, de către Poliţie, în timp ce descărcam nişte marfă. Am scăpat până la urmă”, îşi aminteşte primarul. Aventurile nu s-au oprit însă aici, el lucrând o bună perioadă de timp ca tencuitor în Grecia, lângă Atena.

Patronul lui Naomi
După o perioadă agitată, în care a trecut brusc de la statutul de specialist în rachete la cel de contrabandist, Daniel Nicolăescu intră în lumea afacerilor. Face comerţ cu grâu dar şi alimentaţie publică. La un moment dat, deschide un local cu strip-tease în oraşul Băbeni, la care a cântat timp de o lună un individ devenit celebru mai târziu. Este vorba despre nimeni altul decât travestitul Naomi, care pe vremea aceea era încă bărbat. Acesta a „evoluat” în localul Acapulco aparţinându-i proaspătului om de afaceri Daniel Nicolăescu, timp de câteva săptămâni, fiind găzduit într-un apartament din Băbeni. „Pentru strip-tease aduceam fete din Uzbekistan, Turkmenistan şi Moldova, pentru că erau mai ieftine şi arătau bine. Le ţineam eu o seară, asociata mea o seară. Nu se punea problema de prostituţie. Am avut probleme cu ţiganii, care le luau cu japca. Acum, nu ştiu dacă se duceau şi ele din proprie iniţiativă. Din păcate, afacerea nu a fost prea rentabilă; am închis localul după opt luni”, spune primarul din Frânceşti. Despre Naomi, are amintiri plăcute. „Pe vremea aia era bărbat. Nu era prost şi îl ţineam că nu era pretenţios. Îi închiriasem o cameră într-un apartament; dormea cu o tipă în cameră. Aveau şi bodiguarzi. Naomi avea multe relaţii printre artişti şi-mi aducea nume noi”, mai spune Daniel Nicolăescu.

Alegeri
În 1998, urmează căsătoria. Puţin mai târziu, şi cele două fetiţe de care este atât de mândru. Doi ani mai târziu, candidează pentru funcţia de primar la Frânceşti, din partea UFD. Pierde la 7 voturi, fiind, conform spuselor sale, furat de contracandidat. „Intrasem în turul II cu PRM. Iulian Comănescu de la PSD urma să fie ales de către consilieri în fruntea Consiliului Judeţean. S-a făcut un troc: consilierii judeţeni PRM să-i dea votul lui Comănescu iar PSD să sprijine candidaţii peremişti la primării. Aşa s-a întâmplat. După terminarea votului, au falsificat procesele verbale în maşină, pe un drum lăturalnic. Asta a fost istoria. M-am supărat, dar mi-a trecut. Am fost consilier local, alături de soţia mea, până în 2004”, povesteşte Daniel Nicolăescu. Alegerile din 2000 s-au lăsat însă şi cu un scandal monstru, după ce a fost bătut de primarul de atunci, rupt de beat, în plină stradă. Inclusiv Euronews-ul a preluat ştirea, deschizând cu ea jurnalul de la ora 19. 
Peste patru ani, PSD, aflat în lipsă de candidat la Primăria Frânceşti, îl racolează. Nu ar fi acceptat să candideze din partea PSD, dacă nu ar fi fost jignit de fostul edil. „Am ieşit primar în 2004, la mare distanţă de fostul contracandidatul meu. Ştiţi de ce? Pentru că cei de dinaintea mea nu au făcut absolut nimic pentru cetăţeni”, spune edilul, aflat la al doilea mandat.

Condamnat
Necazurile de-abia în 2006 au început să se abată asupra sa. O licitaţie pentru un pod, o reclamaţie de luare de mită şi o grămadă de ramificaţii invizibile îl aruncă într-un scandal de corupţie, care încă nu s-a terminat. Un om de afaceri l-a acuzat pe Daniel Nicolăescu de luarea unei mite de 8.000 de euro, pentru a-i facilita câştigarea unei licitaţii privind construirea unui pod în comună. Ulterior, DNA creşte valoarea mitei la 16 mii de euro, reuşind, de altfel, condamnarea primarului în 2009 la 3 ani de închisoare. În prezent, edilul a atacat hotărârea Tribunalului Vâlcea la Curtea de Apel, o soluţie definitivă urmând a fi pronunţată, cel mai probabil, anul viitor. „Am fost supus la fel de fel de presiuni, deoarece la vremea aceea constructorii erau disperaţi pentru că nu erau lucrări în judeţ. În acea perioadă, un fost director de la Regia de Drumuri, pesedist, a intrat în clinciuri cu PSD, a fost demis şi şi-a făcut firmă cu un alt domn, care m-a şi reclamat pentru luare de mită. Ei bine, cei doi au tot insistat să le dau lor lucrarea. Între timp, eu suspendasem licitaţia, din lipsă de fonduri. Am reluat-o după alocarea de fonduri. Domnii M. Şi D. revin în Frânceşti în acel moment, împreună cu un ins care lucra în guvern şi se ocupa cu consultanţa pentru proiecte europene. Mi-au cerut un contract pentru realizarea SF-ului; le-am spus că nu am bani pentru aşa ceva. Până la urmă, s-au angajat să-l facă ei pe banii lor. Din câte am înţeles, au negociat cu tipul din minister pentru 4 mii de dolari. Au plătit, cel din minister a luat banii şi a plecat. Mă trezesc cu ei că-mi reproşează, după ceva timp, că au plătit şi au pierdut banii. În acel moment, asociatul lui M. a trecut la ameninţări. Mi-a zis că o să plătesc pentru asta… M-am trezit cu reclamaţie la Poliţie, că aş fi luat mită 8 mii de dolari pentru facilitarea accesului la licitaţie. Adică exact dublul banilor pierduţi de ei! Singurul martor: domnul M. care a fost director la regie. (…) Aceşti oameni nu au acţionat însă fără ajutoare. Totul a început în 2004, când eu am băgat în puşcărie nişte oameni, care, în timpul campaniei electorale, puşi de contracandidatul meu A.P., fugit în Canada cu familia, mi-au dat foc la un depozit în Băbeni şi la două maşini. Din cauza supărării, socrul meu a murit în drum spre spital, la doar 53 de ani. Am făcut reclamaţie la poliţie, ştiind că este vorba de o reţea mare de hoţi, cu tentacule în tot judeţul condusă de A.P., cu care eu intrasem în turul II. Oamenii ăştia furau orice! Reclamaţiile mele au rămas fără niciun răspuns. Mă întâlneam cu făptaşii pe drum şi mă sfidau din maşini. Familia îmi era terorizată. Nu aveam cum să-l dovedesc pe A.P, ci pe mâna sa dreaptă, M.I. Nu am mai rezistat şi m-am dus la Poliţie, la domnul N.S. şi mi-am ieşit din fire, pentru că a spus că nu-l interesează. I-am adus dovezi şi a vrut să mă scoată din birou. Eram doar eu cu el, fără martori şi era să-i pun masa în cap. Până la urmă, a intervenit Bucureştiul şi oamenii au intrat în puşcărie. A.P. a scăpat; a împrumutat vreo 14 miliarde şi a fugit în Canada. Apare situaţia din 2006, când acel D. m-a ameninţat că are pe cineva în Poliţie, cu ajutorul căruia mă va termina. Până la urmă, aflu că el şi N.S. de la Poliţie sunt vecini şi sunt din acelaşi sat. Mi-am dat seama că am pus-o! Poliţia, neavând competenţă, dă cazul procurorului C., care striga după mine să dau banii înapoi la oameni. Fără nicio probă! Era momentul în care mi s-au pus cătuşe. După 24 de ore, am fost pus însă în libertate, pentru că judecătorul a spus că nu sunt probe. În următorii trei ani, nu a mai fost depusă vreo probă, dosarul fiind chiar restituit Procuraturii. În acest timp, a apărut un telefon de la DNA, în iarna anului 2007, fiind chemat la audieri. Dosarul fusese transferat la DNA Piteşti, pentru o chichiţă, că de fapt, suma cerută iniţial a fost 16 mii de dolari, ca să depăşească pragul de 10 mii de euro pentru care are competenţă DNA. După un proces de fond, cu o singură judecătoare, m-am ales în acest an cu o condamnare la închisoare pentru trei ani. Voi cere strămutarea procesului în alt judeţ. Deocamdată, nu avem de-a face cu o hotărâre definitivă şi irevocabilă”, încheie Daniel Nicolăescu. (Notă: am ales varianta păstrării anonimatului personajelor descrise cu ajutorul iniţialelor, atât pentru a proteja identitatea acestora, cât şi pentru siguranţa celor implicaţi în acest caz).

În loc de epilog
Drama sa nu se opreşte însă aici. În urmă cu doar câteva săptămâni, a fost părăsit de soţie, care, surpriză!, trăieşte cu mâna dreaptă a celui care a ordonat actele mafiote din 2004 – incendierea depozitului şi a maşinii, M.I. Acesta este cunoscut drept unul dintre cei mai periculoşi indivizi din Frânceşti, fiind implicat în afaceri cel puţin suspecte. „Îmi este foarte greu. Nu pot să-mi văd fetiţele, am rămas fără bani, trăiesc un adevărat coşmar. Nu înţeleg cum soţia mea m-a putut părăsi pentru acest om, din cauza căruia tatăl ei a murit în 2004. Eu o iert însă şi o aştept acasă. Mi-e dor de fetele mele. Sunt convins că ne putem rezolva problemele până la urmă, dacă ea vine acasă”, spune primarul. Îşi aprinde trist o altă ţigară; povestea a fost spusă, poate că nu era nevoie decât de nişte oameni care să asculte.
Octavian HERŢA