Liga V

Oltul Ioneşti s-a temut că ar putea fi desfiinţată

Din momentul în care Sportul Rm. Vâlcea s-a mutat la Ioneşti, jucătorii formaţiei din Liga a V-a n-au mai avut linişte. Au aflat de planurile lui Neluş Giuran de a schimba denumirea Sportului în Oltul Ioneşti şi de a forma din două echipe una singură, aşa că s-au temut că vor fi desfiinţaţi. Timpul, însă, a decis în favoarea lor. Au mers şi şi-au spus păsurile, au încercat să convingă autorităţile locale să nu renunţe la echipa din Liga a V-a. „Colaborarea cu Neluş Giuran e foarte bună. De la început am considerat asta, pentru că era şi în beneficiul nostru. Avem echipă de Liga a IV-a la Ioneşti, se vor face vestiare, va fi băgată apa pentru a putea îngriji gazonul. Dar ne-a fost teamă că nu se va putea să evoluăm cu două echipe care să poarte denumirea de Oltul Ioneşti. Şi noi nu doream să se renunţe la echipa de Liga a V-a.

Am făcut toate eforturile pentru a nu ne face de râs. Am plecat practic de la zero şi am ajuns până pe locul 6. Formăm o echipă ambiţioasă, capabilă să reprezinte în continuare cu cinste comuna Ioneşti”, a spus Ion Ciucă, delegatul Oltului Ioneşti. Dar, „acum e bine. Am înţeles că Sportul se va numi de fapt Oltul Ioneşti 2009, iar noi vom continua sub denumirea de Oltul Ioneşti, ca şi până acum”, a mai precizat reprezentantul echipei de Liga a V-a. Acesta ne-a mai informat că Oltul a susţinut deja un prim amical la sfârşitul săptămânii trecute. Formaţia din Ioneşti s-a impus duminică, 26 iulie, în faţa Victoriei Lungeşti cu scorul de 3-1, după ce a fost condusă cu 1-0. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button