Liga V

Minerul Ocnele Mari revine în fotbal

Criza financiară nu se resimte şi la nivelul fotbalului judeţean. Deşi era preconizat ca mai multe echipe să se desfiinţeze din cauza lipsei sprijinului financiar, se pare că AJF-ul va suferi foarte puţin din acest punct de vedere. Sunt câteva incertitudini cu privire la înscrierea unor echipe care au activat până acum în campionatele organizate de AJF, însă această problemă pare a fi ca şi rezolvată, existând premisa apariţiei în noul sezon a mai multor formaţii noi. Printre acestea se va regăsi şi Minerul Ocnele Mari, grupare ce va reveni în fotbalul organizat după câţiva ani buni de pauză şi care va fi sprijinită de primarul Petre Iordache, vicele Constantin Lăzăroiu, precum şi de consiliul local şi miniera din Ocnele Mari. Pentru că nu există vreo posibilitate să se poată amenaja un teren în Ocnele Mari, Minerul, echipă ce va fi formată exclusiv din localnici, va activa pe unul din terenurile disponibile din Râmnic.

De pregătire şi tot ce se leagă de afilierea acesteia la AJF se va ocupa Constantin Dina, care-a renunţat în a-şi mai pune la dispoziţie serviciile pentru Stejarul Vlădeşti. A organizat câteva runde de selecţii pentru formaţia din Ocnele Mari, care a disputat un prim meci amical la sfârşitul săptămânii trecute, în compania grupării Luncavăţul Popeşti, partidă pe care echipa lui Dina a câştigat-o cu scorul de 5-2. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button