Liga V

Sportul Genuneni riscă excluderea în campionat

• amenzile mari încasate în trecut vor cântări greu în privinţa viitorului echipei de Liga a V-a

Pentru a fi programată la meciurile oficiale din sezonul 2009-2010, vicecampioana Seriei a III-a trebuie să achite către AJF Vâlcea 14 milioane de lei vechi, sumă strânsă din amenzi încasate în campionatul precedent. Deoarece nu dispune de aceste resurse financiare, Sportul Genuneni riscă să stea pe tuşă în primele etape sau chiar mai rău, să fie exclusă din competiţie. Adrian Iordănescu, preşedintele echipei de Liga a V-a aduce în discuţie acest aspect mai puţin vesel,  spunând că nu există deocamdată vreo metodă pentru a achita restanţele. „Nu ştiu cum o să facem, dar un lucru e cert: trebuie să obţinem în cel mai scurt timp suma de bani, pentru a putea fi programaţi în campionat. Din păcate, nu mai putem apela la primărie, pentru că în campionatul trecut autorităţile locale ne-au ajutat cât de mult au putut.

 Dar nu am ştiut noi să ţinem de banii acordaţi. Soluţii nu prea sunt, pentru că nu există baştani printre noi. Şi nu poţi să le ceri copiilor să facă chetă pentru achitarea amenzii, pentru că nu e frumos”, ne-a spus preşedintele Sportului Genuneni, care a mai adăugat pe un ton comic: „Poate, într-un final, va veni cineva care să ne dea şi nouă vreo 5000 de euro”. 
De asemenea, Iordănescu a ţinut să mai precizeze că, din campionatul viitor, el ar putea  să nu mai intre în teren: „Nu cred că voi mai juca, pentru că am probleme cu spatele. După numai 10 minute de joc, sunt nevoit să ies afară, din cauza faptului că obosesc extrem de repede”.  (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button