Liga II

„Municipalii” merg ceas în amicale

• sâmbătă, CSM Rm. Vâlcea s-a impus în al treilea amical al verii, învingând Jiul Petroşani, în deplasare, cu scorul de 3-1

Nici nu se terminase bine campionatul trecut şi previziunile erau destul de sumbre în privinţa viitorului formaţiei CSM Rm. Vâlcea. Chiar dacă nu au bani pentru cantonamente în străinătate s-au transferuri, iată că, cei din conducerea clubului împreună cu staff-ul tehnic reuşesc să găsească jucători liberi de contract, gen Nedelcu sau Roman, care ştiu fotbal. Acest lucru s-au văzut în cel de-al treilea amical al verii, când formaţia pregătită de Alin Artimon a reuşit să învingă în deplasare o altă colegă de serie, Jiul Petroşani, cu scorul 3-1.

Încă din startul partidei s-a văzut faptul că atât Artimon cât şi Timofte au intrat în linie dreaptă cu pregătirea începând să contureze un unsprezece de bază. Aşa cum era de aşteptat, ambele echipe având în componenţă jucători cu experienţă, am asistat la un joc destul de echilibrat în prima parte. „Municipalii” au reuşit să deschidă scorul în minutul 14 prin Răzvan Dobre care a fost servit excelent de Laurenţiu Boroiban, primul învingându-l pe veteranul Hotoboc cu un şut bine plasat. „Minerii” nu s-au lăsat mai prejos şi în minutul 24 au reuşit să restabilească egalitatea prin eterna speranţă Gabi Apetri, acesta învingându-l pe Dorian Perianu cu un şut sec de la 16 metri. În partea secundă, ambii antrenori au operat modificări importante în cele două garnituri, însă câştig de cauză au avut vâlcenii. Prima acţiune mai periculoasă a reprizei a doua le-a aparţinut celor de la Jiul, din fericire şutul expediat de Muţiu din interiorul careului a întâlnit transversala porţii vâlcene. Din acest punct al meciului, trupa lui Artimon a trecut la conducerea jocului dominând clar ostilităţile în teren. În minutul 70, juniorul Bălţăţeanu a reuşit să puncteze pentru 2-1, iar peste numai trei minute scorul avea să devină 3-1, autor nou-venitul Dan Roman. Atacantul în vârstă de 23 de ani a venit în Zăvoi ca jucător liber de contract după ce i s-a terminat înţelegerea cu Gloria Bistriţa, echipă pentru care a evoluat doar în trei partide în sezonul trecut. Odată cu venirea lui Roman, numărul ex-bistriţenilor din lotul „municipal” a ajuns la trei, în această categorie intrând Dobre şi Câju. Revenind la partida de sâmbătă, mai trebuie menţionat faptul că tot Roman a fost la un pas de a realiza dubla, dar mingea expediată de acesta a întâlnit bara porţii apărate de Ilie şi astfel scorul final a rămas 3-1.
La finalul partidei, Alin Artimon a spus că este mulţumit de randamentul echipei, dar şi de capacitatea la efort a acestora mai ales că vin după o perioadă de „încărcare”. „Am făcut un joc bun. Suntem în grafic dacă ţinem cont de etapa de pregătire în care ne aflăm. Am crescut la capitolele disciplină tactică şi angajament la efort faţă de partida precedentă cu FC Drobeta“ – a spus antrenorul formaţiei din Zăvoi.
Pentru CSM Rm. Vâlcea au evoluat: Perianu – Pasăre, Vişa, Dinu, Goge – Vasile, Sg. Popescu, Gârlă, Dobre – Boroiban, Roman. Au mai jucat: Rusandu, Dandea, Fl. Pârvu, I. Popa, Stoian, Onofrei, Nedelcu, Băltăţeanu şi Irinel Găman.
Duelul cu Jiul a fost cel de-al treilea amical al verii pentru CSM, care a rămas invincibilă. În precedentele două partide, vâlceni au învins FC Oltchim (2-0) şi au terminat la egalitate (1-1) la Motru, cu FC Drobeta Tr. Severin.

Remiză la Motru
• colege în Seria a II-a, CSM Rm. Vâlcea şi FC Drobeta au terminat la egalitate (1-1) meciul de verificare disputat miercuri, 15 iulie

CSM Rm. Vâlcea a remizat miercuri, 15 iulie, la Motru, cu colega de serie FC Drobeta Tr. Severin, 1-1, într-un meci amical în care ambele echipe au putut folosi toţi jucătorii aflaţi în probe. După o repriză albă, mehedinţenii au fost primii care au avut şansa de a marca, în minutul 55, atunci când Moutinho a irosit cu nonşalanţă o lovitură de pedeapsă, apărată de bravul portar Perianu. Până la urmă, FC Drobeta avea să deschidă totuşi scorul în minutul 64. Vâlcenii au restabilit egalitatea în minutul 75, prin Nedelcu, atacantul de la Concordia Chiajna fiind printre cei mai constanţi fotbalişti vâlceni în această perioadă de pregătire. Antrenorul Alin Artimon a trimis pe teren, în acest joc, toţi jucătorii pe care îi are la dispoziţie. În primele 45 de minute au evoluat pentru CSM: Rusandu – Pasăre, Vişa, Dandea, Goge, Popa, Popescu, Gârlă, Dobre, Roman şi Boroiban. În repriza secundă, în echipa vâlceană şi-au făcut apariţia şi ceilalţi fotbalişti: Perianu – Pârvu, Chiripuş, Vătavu, Giurcă, Vasile, Marinescu, Roşca, Onofrei, Nedelcu, Găman, Băltăţeanu. Potrivit înţelegerii dintre cele două cluburi, CSM Rm. Vâlcea şi FC Dobeta Tr. Severin, colege în Seria a II-a, vor mai disputa încă un meci amical, însă de data aceasta partida urmează a se desfăşura în Zăvoi. 

 Amical de lux cu Gaz Metan
• elevii lui Alin Artimon vor juca miercuri, 22 iulie, în nocturnă, de la ora 21.00, la Mediaş

Cel mai important amical pe care CSM Rm. Vâlcea l-a fixat pentru această perioadă de pregătire se va disputa miercuri, 22 iulie, la Mediaş, în compania echipei de Liga I, Gaz Metan din localitate. Partida se va juca în nocturnă, începând cu ora 21.00.
Aşa cum se cunoaşte, la începutul lunii iulie, formaţia ardeleană a primit o veste bună din partea Comisiei de Disciplină a FRF, care a decis retrogradarea echipei FC Argeş în Liga a II-a în urma scandalului de corupţie din arbitrajul românesc. În acest caz, Gaz Metan Mediaş a primit dreptul de a evolua în continuare în Liga I.
La finele săptămânii, mai precis sâmbătă, 25 iulie, „municipalii” vor mai disputa o altă partidă amicală, în compania unui adversar care încă nu a fost stabilit. Pe 1 august, CSM are programat un meci de verificare şi cu Concordia Chiajna, locaţia urmând a fi stabilită de cele două părţi în perioada următoare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button