Alte sporturi

Protocolul de colaborare CET Govora – CNMB a fost semnat

Antrenorul viitoarei echipe de volei feminin care va activa din sezonul viitor în Divizia A2, Marius Mărgărit, s-a deplasat vineri, 19 iunie la sediul Federaţiei Române de Volei din Capitală, unde a semnat protocolul de colaborare cu Clubul Sportiv CET Govora. Potrivit declaraţiilor sale, durata de aşteptare până când protocolul va fi aprobat se poate întinde până la maxim 30 de zile. „După aprobare vom legitima jucătoarele pe care le avem deja de la fosta echipă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea şi vom încerca să aducem încă două noi sportive, una de la Slatina şi alta de la Satu Mare”, a spus Marius Mărgărit.

Vâlcea va fi reprezentată în A2 şi de o echipă de băieţi

Antrenorul echipei de volei feminin de la CNMB ne-a mai mărturisit că, din această toamnă, judeţul Vâlcea va fi reprezentat în Divizia A2 şi de o echipă masculină. Din câte se pare, în curând, preluând modelul CET Govora – CNMB, se va constitui o altă alianţă, între firma Vartex (patronată de Adi Panduraşu) şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. „Echipa de băieţi se va numi Vartex-CNMB şi va activa de asemenea în Divizia A2. Unul dintre jucători va fi chiar băiatul meu, Florin, care a evoluat câţiva ani pe prima scenă a ţării. A fost component al echipelor bucureştene Dinamo şi Steaua. La Dinamo a jucat timp de şase ani, în timp ce la Steaua a stat doar un sezon”, a mai precizat Mărgărit.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button