Liga II

Pariul lui Grossu: „Stromajer va ajunge la Unirea sau Internaţional”

Trăieşte pentru fotbal (şi nu din fotbal!), iar pasiunea faţă de cel mai popular sport din lume nu cunoaşte limite. Este măcinat – alături de miile de microbişti vâlceni – de regretul nespus că CSM-ul ne tot minte de trei ani că ni le va aduce în Zăvoi pe Steaua, Dinamo sau Rapid. Vasile Grossu, om cu ştate vechi în fotbalul vâlcean, aduce în discuţie unul dintre cele mai intrigante subiecte din ultima vreme, acela că afinitatea CSM-ului faţă de Pandurii Tg. Jiu este suspectă, iar colaborarea din ultima perioadă dintre cele două cluburi oltene – incredibil de suavă şi cordială.

Jovanovic şi Vidakovic, exemple demne de luat în seamă

În ultimele sezoane, Pandurii ne-au procurat jucători în care Vâlcea avea încrederea că ne pot readuce, după ani buni, pe prima scenă a fotbalului naţional.

Acum trei ani, Nemanja Jovanovic a venit la Vâlcea, conducerea CSM-ului prezentându-l ca pe unul dintre cei mai buni fotbalişti care au călcat în Zăvoi în ultimul deceniu. La finele sezonului – după ratarea obiectivului promovării, jucătorul a plecat (suspect, nu-i aşa?) tocmai la Universitatea Cluj, echipă cu care vâlcenii s-au bătut pentru promovare. În urmă cu doi ani, un alt ex-iugoslav, Nemanja Vidakovic – sosit la CSM, tot din celebra zonă minieră, a fost transferat după numai un sezon la Gaz Metan Mediaş (care, de asemenea, a ajuns în Liga I, în dauna CSM-ului) – tot în urma faptului că „municipalii » au ratat din nou promovarea. Anul acesta, situaţia se repetă, slovenul Jaka Stromajer fiind cel care parcă a uitat să mai dea cu piciorul în minge pe finalul campionatului.
„Ce au în comun aceşti trei jucători? În primul rând, toţi vin de la Pandurii Tg. Jiu, sunt fotbalişti extrem de buni, care însă au jucat prost pe finalul campionatului, ajungând să fie transferaţi în Liga I, la adversarele cu care ne-am luptat pentru a ajunge în elita fotbalului românesc”, spune Vasile Grossu, lansând o teorie cât se poate de incitantă asupra evenimentelor de la CSM.

„Pandurii” îşi fac mereu datoria

Aşadar, cam an de an, CSM-ul a introdus în schemă cel puţin un element gorjean, care ne-a dezamăgit crunt pe finalul campionatului. După aceste raţionamente deductive, nu putem trage decât o singură concluzie: Sforile la Vâlcea sunt trase de Pandurii Tg. Jiu, iar CSM-ul este încă o dată prins în jocul altora. Însă, din fericire – sau din păcate pentru alţii – noi nu suntem nici prea bătrâni şi nici prea proşti să credem în jocul „subteran” pe care cei cu putere de decizie îl fac cu atâta ştiinţă. „Toţi trei au avut un sfârşit de campionat foarte slab. Pe cât facem pariu că Stromajer ajunge la Unirea Alba Iulia sau la Internaţional Curtea de Argeş”, se exprimă în continuare Vasile Grossu, referindu-se la prestaţiile extrem de oscilante pe care „pandurul” le-a înregistrat în ultima perioadă la echipa din Zăvoi.
Dacă această previziune se va adeveri, atunci e tragic. Cineva trebuie să dea socoteală şi să răspundă la întrebarea „De ce?”.  Dacă se va dovedi că suntem prizonierul acestor jocuri de culise, atunci fiecare vâlcean plătitor de bilete sau abonamente ar trebui să primească banii înzecit, iar scuzele unora faţă de Vâlcea să fie acordate sub furci caudine.
De altfel, într-o discuţie amicală, purtată în urmă cu puţin timp cu un alt antrenor reputat din judeţ, interlocutorul nostru lansa o altă teorie bombă: „Pandurii joacă la noi sub formă de împrumut, dar sunt plătiţi de clubul minier. Aşadar, ei vor executa mereu ordinele patronilor. E ca şi cum alţii trag sforile în locul nostru, iar noi suntem doar nişte papiţoi ce privesc neputincioşi cum totul se năruie, paradoxal, pe ultima sută de metri. E ca un ciclu, ce se repetă an de an, şi de care publicul vâlcean s-a cam prins”. Se poate să fie aşa sau nu? Nu comentăm mai mult.

„Alin Savu n-are buletin de Gorj ca să joace în Zăvoi”

Altfel, Vasile Grossu a vorbit şi despre cazul jucătorului Alin Savu, legitimat în prezent la Sportul Rm. Vâlcea, despre care oficialii din Zăvoi nu vor să mai audă, deşi din punct de vedere valoric, îi întrece cu mult pe unii dintre aşa-zişii fotbalişti din lotul de azi al CSM-ului. „Alin Savu este – alături de Iulian Roşoagă, de la FC Ghecon Lăpuşata – cel mai bun jucător care evoluează în Liga a IV-a. Când am jucat cu Sportul Rm. Vâlcea, Savu a dat trei goluri într-un meci pe care noi l-am câştigat cu 4-3. Fost component al lotului naţional de juniori, Alin joacă la acest nivel fără a avea nevoie de pregătire, numai din experienţa acumulată în prima ligă. Chiar şi aşa, CSM Rm. Vâlcea nu aruncă nici măcar o privire fugitivă asupra acestui talent înnăscut. Şi ştiţi de ce nu joacă Savu în Zăvoi? Pentru că are buletin de Vâlcea, ceea ce e de neacceptat pentru unii. Dacă îşi va face buletin de Dolj sau – cel mai indicat – de Gorj, atunci va juca în mod sigur la echipa fanion a judeţului. Acesta este singurul reproş care i se poate aduce”, a spus Grossu.

Pariurile, o modalitate sigură de câştig

Însă, în altă ordine de idei, eşecul din Zăvoi, cu 3-0 în faţa celor de la UTA Arad, a readus pe limbile oamenilor de fotbal, încă o dată, subiectul pariurilor „negre”. La casele de pariuri, UTA Arad avea cotă 9 în cazul unei victorii, iar la scorul corect de 3-0 doar număratul banilor câştigaţi ţi-ar lua câteva zile bune. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button