Politica

Cîlea se teme că, alături de Vălimăreanu, riscă să înfunde puşcăria

În cadrul unei întâlniri cu parlamentarii vâlceni, găzduită de prefectul Remus Grigorescu şi de conducerea Consiliului Judeţean, preşedintele Ion Cîlea a adus în discuţie situaţia jalnică a mai multor drumuri din teritoriu. Liderul social-democrat a subliniat din nou faptul că „Vâlcea este judeţul cu cele mai multe probleme provocate de alunecările de teren”. „Spre nefericirea noastră, cele mai multe calamităţi se produc în apropierea drumurilor şi podurilor. În acest moment, avem înregistrate cel puţin 45 de zone afectate grav, 37 de poduri prezentând un real risc de prăbuşire. Vă daţi seama că eu şi Nicolae Vălimăreanu, directorul RAJDP, riscăm să intrăm în puşcărie, în cazul unei nenorociri, deşi, sincer, nu e vina noastră că nu sunt bani pentru reparaţii”, le-a explicat şeful CJV deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Potrivit afirmaţiilor lui Ion Cîlea, judeţul Vâlcea are nevoie de peste 880 miliarde lei vechi pentru rezolvarea acestei situaţii. „Să nu credeţi că am stat cu mâinile în sân. Am intervenit la premierul Emil Boc şi la câţiva miniştri, cerând bani din fondul de rezervă al Guvernului. Mi-a fost şi teamă să cer toată suma. Cum ne aflăm în plină criză financiară, ziceau ăia că sunt nebun, aşa că am fost un pic mai reţinut. Cert este că Executivul este obligat să ne pună la dispoziţie resurse financiare pentru calamităţi. Tocmai acesta este şi rostul fondului de rezervă. Asta se spune şi în Legea 273/2006”, a menţionat Cîlea, care a făcut un apel la deputaţii şi senatorii vâlceni, rugându-i ca fiecare în parte să ridice această problemă în cadrul grupului parlamentar din care fac parte. Totodată, el le-a sugerat să-i sprijine demersurile privind suplimentarea cu peste 500 miliarde lei vechi a sumelor defalcate din TVA pentru judeţul nostru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button