Politica

Gutău: I-am spus lui Nicolae că e un mare gunoi!

• Aţi făcut până acum vreun calcul pentru a vedea cât v-a costat procesul cu DNA?
Nu pot să vă spun cât m-a costat, pentru că nu am făcut un astfel de calcul. Vă pot spune doar că nu partea materială doare, ci partea de suflet, tracasarea la care am fost supus aproape trei ani de zile.

• După ce hotărârea Curţii de Apel Constanţa va fi şi irevocabilă, vă veţi îndrepta împotriva procurorilor sau a altor persoane?
Sub nicio formă! Mi-ajunge! Mi-ajunge cât am fost în sălile de judecată. Până a avea acest necaz, nu călcasem într-o sală de judecată. Sunt sătul, nici nu vreau să mai aud.

• Am înţeles că i-aţi băgat în şedinţă pe Cosmin Constantinescu şi Romeo Rădulescu.
Fals. Am avut discuţii cu ei, în permanenţă am discuţii cu toţi apropiaţii, cu toţi cei din Primăria Rm. Vâlcea. Le-am spus şi le spun în continuare: nimeni nu are dreptul să se folosească de numele meu. V-aş ruga şi pe dumneavoastră, cei din presă, ca atunci când aflaţi astfel de veşti, să-mi spuneţi, pentru ca nu se poate ca tu să nu ştii nimic şi în spate să se vorbească fel şi fel de lucruri. Uitaţi-vă unde duc aceste lucruri vorbite prin spate! Şi atunci, le-am cerut tuturor apropiaţilor – şi intenţionez să fac acest lucru periodic, lunar, să nu se mai folosească nimeni de numele primarului Gutău. Râmnicenii trebuie să ştie că pot fi abordat şi mi se pot adresa cu orice problemă, fără intermediari.

• Mai mulţi colegi de-ai dumneavoastră din PD-L Vâlcea, susţin că sunteţi viitorul preşedinte al organizaţiei şi Consiliului Judeţean. Cum stau de fapt lucrurile?
Nu, sub nicio formă nu m-am gândit la niciuna dintre aceste două funcţii. Eu sunt mulţumit cu ceea ce sunt, îmi place foarte mult ceea ce fac şi repet ceea ce am mai spus: voi mai candida pentru încă un mandat de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Nu voi candida la nicio altă funcţie.

• Îl lăsaţi pe senatorul Dorel Jurcan în funcţia de preşedinte al PD-L Vâlcea?
În afară de dânsul, va putea candida cine va dori. Eu nu voi candida la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.

• Câte sesizări la DNA aţi avut până acum?
Am avut patru sesizări. În 2006 a fost sesizarea pentru care am tras, o autosesizare pentru locurile de joacă a unui domn care, săracu’, este acum anchetat de DNA şi e numai în concedii medicale pentru că Dumnezeu nu doarme, încă un dosar pentru un teren în care am fost achitat iar în 2008 un jurnalist a făcut o sesizare în legătură cu raportul Curţii de Conturi din 2006, la care am primit NUP. Aş vrea să-i mulţumesc pe această cale, întrucât această soluţie a DNA, îmi va folosi cu siguranţă la procesul cu locurile de joacă. Acum, după ce aceste organe au constatat că este totul OK în legătură cu raportul Curţii de Conturi pe anul 2006 şi au dat NUP, eu sunt trimis în judecată pentru locurile de joacă. Să vedem când au fost corecţi. Deci, această rezoluţie îmi foloseşte foarte mult la procesul care va începe la Severin.

• Până la urmă, câte NUP-uri aţi primit?
Trei! Au fost oamenii hotărâţi: hai să-l distrugem pe Gutău! Din fericire, este un Dumnezeu sus, la care se adaugă şi puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu să rezist.

• Cum stă judeţul Vâlcea la capitolul reclamaţii şi în câte procese sunteţi implicat?
Păi dacă nu mă înşel, suntem pe locul trei în ţară la reclamaţii. Dacă mă întrebaţi de procese, e mai complicat. De exemplu, sunt într-un proces de trei ani de zile cu o anumită doamnă Turcu, pe care nu am văzut-o în viaţa mea, pentru o bucată de teren. Procesul durează de 16 ani de zile şi în el au fost şi foştii primari Zamfirescu şi Sabău. Acum sunt şi eu… L-am primit moştenire.

• Mai sunteţi de părere că toate aceste acţiuni în justiţie sunt orchestrate politic? Dacă da, cine se află în spatele acestora?
Vreau să vă spun că rămân convins că au fost direcţionate politic în anul 2006. Nu mai pot spune că se întâmplă acelaşi lucru şi acum. Eu trag ponoasele din 2005-2006, când cei care erau la putere, în special liberalii, erau înnebuniţi să-l dărâme pe Gutău pentru a prelua supremaţia în Vâlcea. Au căutat prin orice mijloace să mă atace. Au fost şi oameni mai slabi care au răspuns comenzilor politice – cum a fost cazul celor de la Poliţie – pentru că acolo a fost o comandă strict politică, dar, după cum v-am spus, există cineva acolo sus care le rânduieşte. Vorba domnului Sabău: roata calcă pe toate spiţele.

• Cine sunt cei care au dorit să vă atace?
Vă voi povesti un singur lucru, iar dumneavoastră trageţi concluzia. Înainte de ultimul termen la Curtea de la Constanţa, într-un restaurant – mai exact în Paradis, erau la o masă domnul de la Rovimet cu domnul Nicolae. Întâmplător, la o masă vecină era o cunoştinţă bună de-a mea. Cei doi discutau iar Nicolae îl sfătuia pe Popescu: băi, nu renunţa la proces, frige-l pe ordinarul acesta, du-te, spune aşa, să-l băgăm la zdup! Asta după ce dimineaţă venise la mine în birou Nicolae, să mă roage cu nu ştiu ce! Respectiva persoană mă sună şi îmi spune ce discutau cei doi la masă. Îl sun pe Nicolae şi îi spun: băi Nicolae, tu eşti un ordinar! Cum poţi să vorbeşti aşa ceva? Bineînţeles, el fiind la masă, s-a retras, a ieşit din local şi m-a sunat: Mircia, s-a întâmplat ceva? I-am repetat: eşti un mare ordinar şi un gunoi! Îţi doresc poftă mare! În clipa aceea i-a picat telefonul din mână, pentru că a realizat că ştiu exact unde se află. Ce vreţi mai mult de atât? Trageţi dumneavoastră concluzia cine a stat la baza acestei nenorociri care mi s-a întâmplat… Ăştia sunt oamenii, care dimineaţă vin şi-ţi perie pantofii cu nu ştiu ce probleme.

• Ce implicare a avut însă domnul Frâncu?
Mână-n mână – cine se aseamănă se adună! Nici nu mai vreau să intru în polemică, este un capitol pe care vreau să-l închid. Cert este că sunt convins că Dumnezeu le dă după suflet şi veţi vedea că aşa va fi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button