Economie

Iată dovada că Nicolae Vlad Popa a apărat interesele PCC

Pentru a afla mai multe detalii legate de modul în care priveşte Bruxelles-ul problema Oltchim Râmnicu Vâlcea, ne-am deplasat la sediul Comisiei pentru Concurenţă. După ce am explicat că dorim să documentăm cazul Oltchim, oficialii de acolo ne-au îndrumat către sediul Berlaymont-ului, clădirea de birouri care adăposteşte Comisia Europeană. O dată ajunşi acolo, am luat legătura cu secretariatul comisarului pentru Concurenţă, Neelie Kroes, stabilind astfel ca în perioada imediat următoare să demarăm o corespondenţă electronică pe tema Oltchim. În ediţiile următoare vă vom dezvălui mai multe amănunte furnizate de purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Concurenţă, Jonathan Todd.

Până atunci, vă vom reţine atenţia cu un document extrem de interesant obţinut la Bruxelles, care demonstrează că anumite acuzaţii aduse de deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, la adresa europarlamentarului Nicolae Vlad Popa, sunt justificate. Mai exact, acesta a susţinut petiţia introdusă de reprezentanţii PCC, acţionarul minoritar al Oltchim, la Comisia pentru Concurenţă. Poate şi din această cauză, Nicolae Vlad Popa nu se mai află pe lista cu candidaţi a PD-L pentru Parlamentul European. Vă redăm în continuare documentul:
„Petition 0335/2008 by Mr. Waldemar Preussner (German), on behalf of PCC SE, on alleged breaches of the EC legislation on state aid by the romanian authorities in relation to the privatisation of Oltchim Râmnicu-Vâlcea S.A. (Romania).
The Petitioner, minority shareholder of Oltchim S.A., challenges the legal measures envisaged by the Romanian authorities in the framework of the privatisation process, qualifying them as illegal state aid. According to the petitioner, these measures would aim to convert state debts into share capital and would erase the obligation of the payment of penalties of loans due from 2003 till the conversion date. The petitioner argues that this move will benefit the majority shareholder, which is the Authority for the Valorisation of the Assets of the State (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor de Stat – AVAS). The petitioner asks the European Parliament to have the European Comission investigate possible breaches of the Community legislation on state aid.
Information
– Petition supported by Nicolae Vlad Popa, MEP
 Recommendations
– Declare admissible;
– Ask the Commission for information”.
Cu alte cuvinte, un europarlamentar român a susţinut o petiţie formulată de un acţionar minoritar împotriva intereselor unei societăţi româneşti. „Am fost neplăcut surprins să aflu că, recent, un democrat-liberal a declanşat în Parlamentul European o campanie dură şi nejustificată împotriva Oltchim. Potrivit informaţiilor pe care le-am primit, PCC SE a înaintat o plângere Comisiei Europene cu privire la intenţia de transformare în acţiuni a creanţelor Oltchim către AVAS, deşi acest lucru nu înseamnă diminuarea pachetului său de acţiuni, cum eronat s-a lăsat să se înţeleagă. Spun acest lucru pentru că PCC SE va avea posibilitatea să subscrie la majorarea capitalului social, dacă doreşte să-şi păstreze acelaşi nivel de participaţie”, semnala în urmă cu câteva zile deputatul social-democrat, Aurel Vlădoiu. Mai mult decât atât, despre Nicolae Vlad Popa, membru al Comisiei pentru Petiţii din cadrul Parlamentul European, se spune că a lucrat, în urmă cu ceva timp, ca avocat pentru PCC.    O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button