Liga II

6 din 6 pentru „municipali”

OBIECTIV / CSM Rm. Vâlcea a obţinut punctaj maxim în primele două runde din retur şi s-a apropiat la doar un punct de locul I

Prima apariţie a „municipalilor” în faţa propriilor suporterilor a fost pe cât de spectaculoasă pe atât de dramatică având în vedere desfăşurarea ostilităţilor de pe stadionul din Zăvoi. Curios sau nu, cei aproximativ 2000 de suporteri care au ţinut să-i susţină pe băieţi în primul meci oficial disputat de aceştia pe propriul teren, au avut parte de o surpriză din partea antrenorului Artimon.

Acesta a ţinut să mizeze pe omogenitate şi nu a titularizat niciunul dintre jucătorii aduşi în această iarnă mizând pe o formulă de start formată din jucătorii care au fost titulari în turul campionatului. „Municipalii” au avut o primă repriză destul de modestă în care marea majoritate a acţiunilor de atac s-au oprit pe la 20 de metri de poarta lui Szas. Am asistat la un joc haotic, fără prea mari realizare din punct de vedere tehnico-tactic din partea ambelor formaţii. Pe fondul apatiei din jocul vâlcenilor, oaspeţii care nu puseseră prea mult preţ pe ofensivă, au deschis scorul în minutul 38. Bucur a preluat la aproximativ 18 metri de poarta lui Perianu după care a şutat, mingea l-a lovit în drumul său pe Kutlacek care a plonjat la sacrificiu şi din fericire pentru bihoreni s-a oprit în plasă făcând ca scorul să devină 0-1. Cel mai elocvent pentru prestaţia mediocră a vâlcenilor este faptul că primul şut pe spaţiul porţii orădenilor a fost expediat abia în minutul 41 când Gârlă a şutat de la 25-30 de metri fără a-i pune prea mari probleme portarului Szas care pentru siguranţă a respins în corner.
Probabil, muştruluiţi bine la pauză, fotbaliştii CSM-ului au arătat altceva în partea secundă. Încă din primul minut al părţii secunde, vâlcenii au arătat că sunt decişi să întoarcă soarta partidei, lucru care s-a şi întâmplat. Trecuseră numai şapte minute de la reluarea jocului şi „municipalii” au reuşit să restabilească egalitatea pe fondul unei dominări teritoriale autoritare. După un atac prelungit al trupei lui Artimon, mingea a ajuns la Stromajer, vârful sloven a depăşit elegant un adversar în interiorul careului după care a şutat în forţă de la aproximativ 7 metri, portarul a lovit mingea însă nu a putut s-o oprească din drumul său spre plasa porţii. Din păcate, imediat după marcarea golului egalizator vâlcenii au fost nevoiţi să joace în inferioritate numerică după ce Gârlă a fost eliminat destul de uşor de arbitrul Claudiu Baboia. Mijlocaşul vâlcenilor a fost implicat într-un clinci cu un adversar undeva pe la mijlocul terenului, centralul partidei nu văzuse incidentul, însă a luat decizia să-l elimine pe Gârlă după ce s-a consultat cu asistentul Irina Mârţ. Chiar şi cu un om mai puţin pe teren, „municipalii” au continuat să domine autoritar partida, iar fazele la poarta lui Szas au început să se înmulţească. Inspiraţia lui Artimon s-a văzut în momentul în care a hotărât să-l bage în teren pe Orac, jucătorul împrumutat de la Pandurii devenind eroul din Zăvoi. În minutul 78, Sergiu Popescu a dat o pasă de geniu peste apărarea orădeană, mingea a ajuns la Daniel Orac, acesta a făcut o preluare de maestru după care l-a învins pe Atilla Szas cu un calm demn de jucătorii cu experienţă făcând ca scorul să devină 2-1 pentru vâlceni după ce oaspeţii au condus cu 1-0. Până la ultimul fluier al centralului Baboia, vâlcenii au ştiut să gestioneze avantajul fragil şi astfel au obţinut trei puncte care, după primele 45 de minute nimeni nu mai credea că o să le obţină. După această victorie muncită, CSM Rm. Vâlcea a profitat din plin de semieşecul principalelor contracandidate la promovare şi a reuşit să se apropie la doar un punct de primele două clasate.
Au evoluat formaţiile:
CSM Rm. Vâlcea: Perianu – Pasăre (’64 – Mihuţ), Dinu, Kutlacek, Goge – I. Popa, Sg. Popescu, Gârlă, Dobre (’70 – Orac) – Câju (’78 – Săceanu), Stromajer.
FC Bihor: Szas – Târcă, Somodean, Muscă, Sânmărtean (’78 – Radu) – Santos, Opriceană, Berca (’71 – Florea), Bucur – Novak (’67 – Butuc), Jeferson.

Costică „Vâlcea”, în tribune

Tribuna oficială a stadionului „Municipal” din Zăvoi a avut şi oaspeţi de seamă la partida de sâmbătă. Alături de primarul Râmnicului Mircia Gutău pe întreaga durată a partidei a stat preşedintele CCA, Gheorghe Constantin. Mai marele „fluieraşilor” români a ales să vină la un meci al CSM într-un moment total nepotrivit pentru brigada de arbitri care a oficiat la acest meci. Prestaţia centralului Claudiu Baboia a fost mai mult decât dezamăgitoare, iar spre finalul partidei în urma unei greşeli a arbitrului, unul dintre spectatorii aflaţi în faţa tribunei oficiale s-a întors către preşedintele CCA spunând-i: „Nea Costică, nu cred ăstaa v-a văzut în tribună!”, moment în care Constantin a zâmbit şi s-a luat cu mâinile de cap. De altfel, la finalul partidei Costică „Vâlcea” a fost auzit spunând că a asistat la unul dintre cele mai slabe arbitraje pe care le-a văzut în Liga II-a şi că siguranţă că Baboia nu va mai avea meciuri la acest nivel.

Cu valiza la plimbare

Nici partida de sâmbătă n-a fost scutită de comentarii referitoare la valiza sau sacoşa pe care oficialii unor echipe precum Internaţional Curtea de Argeş sau Unirea Alba Iulia le plimbă pe la meciurile CSM-ului. La finalul partidei, antrenorul Alin Artimon a dezvăluit că un jucător de la Bihor i-ar fi spus unuia dintre „municipali” că au avut bani promişi de la altă echipă în cazul unui rezultat favorabil echipei sale. „La Vâlcea a fost plimbată o valiză, dar degeaba. E bine că s-a înregistrat acest rezultat şi pentru bugetele echipelor care ne motivează adversarii” – a spus Artimon.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button