Liga IV

„Pendy” vrea să joace pe CSŞ

Inter Rm. Vâlcea nu a reuşit deocamdată să găsească o bază pe care să îşi dispute meciurile de pe teren propriu din retur. Însă, sponsorul Laurenţiu Cherăscu speră să joace pe terenul Clubului Sportiv Şcolar, situat în zona de Nord a Râmnicului. „Am analizat cam toate variantele şi, deocamdată, cea mai bună ar fi tot terenul de la CSŞ. Până acum, nu am purtat nici o discuţie în acest sens cu profesorul Nicolae Bugheanu, care se ocupă de administrarea acestei baze, şi nici cu directoarea Clubului Sportiv Şcolar, Mihaela Truşcă, dar sper să ajungem totuşi la un consens. Ştiu că sunt deja câteva echipe care joacă pe terenul din Nord, dar sper să găsim şi noi o portiţă de intrare. În privinţa lotului, au mai venit 4-5 băieţi cărora nu vreau să le dezvălui numele până ce nu vor fi legitimaţi la echipă. Toţi au jucat în Liga a IV-a şi sunt foarte buni în jocul cu balonul rotund”, ne-a spus Cherăscu.

Inter, egal cu Posada Perişani

Sâmbătă, Inter Rm. Vâlcea a susţinut un meci în compania celor de la Posada Perişani, la capătul căruia a remizat 3-3, pentru „interişti” marcând un gol Laurenţiu Cherăscu şi două un băiat din Bucureşti, al cărui nume este ţinut deocamdată sub anonimat de către sponsorul echipei. „Este un băiat foarte talentat, căruia nu vreau să îi dau numele, până ce nu vom semna actele. Venirea lui la echipă ne va fi de un foarte mare ajutor şi sunt sigur că jucătorul va contribui suficient de mult la salvarea echipei. De asemenea, îi aştept săptămâna aceasta şi pe jucătorii de la Victoria Frânceşti. După transferul acestor jucători, lotul echipei va ajunge la 20 de fotbalişti”, ne-a spus Laurenţiu Cherăscu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button