Liga IV

„Pendy” şi compania caută stadion pentru retur

MUTARE / Pentru cea de-a doua parte a campionatului, Inter Rm. Vâlcea va trebui să găsească o nouă bază sportivă pe care să-şi dispute meciurile oficiale de pe teren propriu

Sponsorul echipei, Laurenţiu Cherăscu, nu va mai apela din cea de-a doua parte a campionatului la serviciile autorităţilor din Budeşti, care i-au pus până acum la dispoziţie baza sportivă din localitate, pe care mai activează în momentul de faţă alte câteva grupări de fotbal. Deocamdată, singura alternativă viabilă pentru „Pendy” şi camarazii ar fi cea din staţiunea Govora, după ce au picat pe rând variantele Fedeleşoiu, Mihăeşti, Hidroelectra şi, respectiv, terenul sintetic al CSM-ului, care este mult prea aglomerat cu grupele de copii şi juniori. „Am renunţat la colaborarea cu primarul din Budeşti, pentru că nu ne-am putut înţelege în privinţa unor chestiuni legate de organizare.

Suntem momentan în căutarea unei noi locaţii pentru disputarea meciurilor oficiale din returul de campionat. Până acum, cea mai sigură variantă ar fi cea de la Govora. Nu am găsit nimic mai aproape de Râmnic, pentru că toate stadioanele sunt fie pline fie nu sunt conforme cu cerinţele impuse de AJF pentru a activa în Liga a IV-a. Până vom găsi o nouă bază, ne antrenăm pe teren sintetic. Deocamdată nu a plecat nici un jucător şi nu a venit nimeni. Voi stabili săptămâna aceasta şi programul cu meciurile amicale pe care le vom susţine înaintea reluării campionatului”, ne-a spus Laurenţiu Cherăscu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button