Politica

Gigi nu e în stare să-şi parcheze maşina dar vrea să fie şef la Ape

SFIDĂTOR. Baroneţul cu gipan are foame mare de ciolan

Observatorii vieţii politice locale au remarcat în ultima perioadă o transformare ciudată în comportamentul biznismenului Gigi Matei, preşedinte doar cu numele al filialei Rm. Vâlcea a PSD şi consilier local fără niciun cuvânt de spus în faţa Executivului Primăriei. Omul a lăsat deoparte fiţele şi şi-a luat în serios rolul de valet ocazional al preşedintelui Ion Cîlea: mânuieşte cu dexteritate sticlele de whisky de fiecare dată când simte că doar aşa poate fi în preajma şefilor de la partid, aspiră conştiincios scamele de pe sacoul lui Dumitru Persu şi are grijă să-şi exprime pretenţiile de servitor credincios.

Şi cum numai nişte şefi nerecunoscători ar putea să nu ţină cont de doleanţele unui servant atât de lipicios, Gigi Matei pare să fi obţinut promisiunea că va fi pus în fruntea Direcţiei Apelor Olt. Bizar, dacă ţinem cont numai de faptul că baroneţul deţine şi o balastieră, amănunt care-l aruncă într-o incompatibilitate evidentă în raport cu specificul instituţiei al cărei director vrea să fie. Sigur, asta e o altă poveste pentru care ne-ar trebui o săptămână doar să vă povestim, darămite să mai explicăm cum se face că de la 1 noiembrie 2008, balastiera nu mai are autorizaţie de funcţionare, dar totuşi, pe poarta acesteia nu contenesc să iasă tone de beton. Până când va pune labele pe ciolanul mult-dorit, Matei face ce ştie el mai bine, încălcând legea dar şi normele de bun simţ. Dacă până acum îşi parca gipanul Grand Cherokee doar pe trotuarele din centrul oraşului, obstrucţionând circulaţia pietonală, joia trecută Matei a hotărât să treacă la un alt nivel. Astfel, grăbindu-se să ajungă la şedinţa de Consiliu Local, baroneţul şi-a parcat maşina de teren în mijlocul străzii General Praporgescu, vizavi de primărie. Nu mică i-a fost surpriza atunci când a ieşit din şedinţă, găsindu-şi gipanul cu roţile blocate de oamenii Primăriei Râmnicului. Aceeaşi soartă a avut-o şi directorul ETA, Florian Borza, care şi-a parcat Loganul în spatele lui Matei. Cei doi au fost nevoiţi să meargă cu taxiul până la sediul ADP şi să achite câte 50 de lei pentru deblocarea roţilor.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button