Economie

CAR Oltchim se mută în casă nouă

Începând cu luna martie, sediul CAR Oltchim Municipal se va muta într-un spaţiu nou, achiziţionat încă de anul trecut de către conducerea Casei. Acesta este situat pe strada Dacia, vizavi de magazinul Plus, la parterul blocului 11, fiind amenajat la standarde occidentale. „Am dorit să avem un sediu propriu, care să ne reprezinte. Până acum, plăteam chirie pentru sediul de la Casa Sindicatelor situată pe Calea lui Traian. Ne-am gândit că achiziţionarea unui spaţiu propriu reprezintă o soluţie de viitor. Am avut grijă să avem în permanenţă lichidităţi, să punem deoparte un fond de rezervă. Aşa am reuşit această achiziţie, care are menirea de a ne asigura stabilitatea”, ne-a declarat Ilie Şarpe, director economic al CAR Oltchim Rm. Vâlcea.

Acesta este de părere că CAR-urile nu trebuie să depindă exclusiv de unităţile economice pe lângă care funcţionează. „Casele de ajutor reciproc trebuie să se adapteze comunităţii, adresându-se şi altor categorii sociale. Oricând se poate întâmpla ceva. În afară de lărgirea ariei de activitate, trebuie luate, mai ales în perioade ca aceasta, măsuri anticriză, ce ţin mai ales de prudenţialitate. Noi am adoptat un plan anticriză în cadrul Consiliului de Administraţie, care prevede renunţarea la refinanţarea creditelor dar şi majorarea cotizaţiei de la 30 la 35 de lei”, ne-a mai spus Ilie Şarpe.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button