Alte sporturi

Gheorghe Dinu formează campionii Vâlcii

Antrenor de opt ani la secţia de haltere a Clubului Sportiv Chimia Rm. Vâlcea, Gheorghe Dinu pregăteşte unii dintre cei mai buni sportivi ai judeţului nostru. Printre ei se numără şi Eliza Mureanu, care recent a fost recunoscută drept cea mai bună sportivă vâlceană în 2008. În interviul care urmează, Gheorghe Dinu vorbeşte despre modul cum a decurs pregătirea halterofililor de la Clubul Sportiv Chimia în anul care tocmai se încheie.

• Cum apreciaţi comportarea sportivilor pe care îi pregătiţi în anul 2008?
– Sunt mulţumit de modul cum s-au comportat sportivii pe care îi pregătesc. Au cucerit numeroase medalii la competiţiile la care au participat. Nu vreau să fiu răutăcios, dar cred că se putea şi mai bine. Poate că 2009 va fi un an mai bun pentru halterofilii de la Chimia.

• Eliza Mureanu a reuşit acum ceea ce Anda Matei, o altă sportivă pe care aţi antrenat-o, nu a izbutit în trecut, adică să devină cea mai bună sportivă a Vâlcii. În opinia dumneavoastră, care dintre cele două a fost mai bună?
– Nu există comparaţie. Având în vedere că au aceeaşi performanţă din punct de vedere al kilogramelor ridicate, rezultatele Elizei Mureanu sunt mult mai bune. La cele 69 de kilograme pe care le are, Eliza Mureanu a reuşit să ridice cu 25 kg. mai mult decât greutatea corpului ei. În timp ce Anda Matei, care concura la categoria +75, nu putea să ridice nici măcar cele 105 kilograme pe care le avea. Mai este de menţionat că, spre deosebire de Anda Matei, Eliza Mureanu este o sportivă foarte disciplinată, iar acest lucru s-a văzut şi în rezultatele pe care le-a obţinut.

• În aceşti opt ani, de când sunteţi antrenor la CS Chimia, în afară de Eliza Mureanu, ce alţi sportivi s-au mai ridicat la aşteptările dumneavoastră?
– Sunt mai mulţi care se descurcă foarte bine, dar cred că o să încep cu Alexandru Şandru, care a obţinut locul 9 la Campionatul European, iar în momentul de faţă se pregăteşte cu Lotul Olimpic la Bistriţa. De asemenea, mai amintesc numele sportivilor Sorina Matei (sora Andei), care se află la Lotul Olimpic de fete de la Galaţi, Daniel Moldovan – vicecampion naţional la categoria de tineret şi Alexandru Tănăsie, sportiv ce a obţinut de trei ori medalia de argint la Campionatele Naţionale de juniori II.

• Care dintre sportivii din actuala generaţie credeţi că vor urca treptele afirmării în următorii ani?
– Cred că cei mai îndreptăţiţi să aspire la performanţe din ce în ce mai mari sunt Eliza Mureanu şi Alexandru Şandru.

• Credeţi că în 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, va fi prezent măcar unul dintre sportivii pe care îi antrenaţi în prezent?
– Consider că cele mai mari şanse să participe la Jocurile Olimpice din 2012 le are tot Eliza Mureanu. Singurul inconvenient poate fi legat de faptul că este studentă la zi, în anul II, la Academia de Sport din Bucureşti şi nu are atât de mult timp pentru a se pregăti.
Ovidiu DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button