Diverse

Handbaliştii de la CSŞ se deplasează din nou la Tg. Jiu

Pe data de 30 noiembrie, la Tg. Jiu, s-a desfăşurat o nouă etapă din cadrul Campionatului Naţional de handbal masculin rezervat juniorilor II. În această competiţie, echipa Clubului Sportiv Şcolar Rm. Vâlcea, pregătită de antrenoarea Rodica Onogea, s-a confruntat cu LPS Tg. Jiu. Formaţia vâlceană a fost învinsă cu scorul de 26-23 (16-10). „A fost un meci destul de dificil, mai ales din cauză că sportivii mei au început să joace aşa cum ar trebui abia spre final, când nu mai aveam suficient timp pentru a schimba soarta partidei. Au dat şase goluri consecutiv, iar echipa adversă nici unul, însă nu a fost de ajuns”, ne-a declarat Rodica Onogea la revenirea în Râmnic.

 Jucătorii vâlceni care şi-au trecut numele pe lista marcatorilor în această partidă sunt Claudiu Ghiţă (10 goluri), Cătălin Duţulescu (6), Robert Dobrin (4), Alexandru Ciubotaru (1), Cătălin Deaconu (1) şi Valentin Ionescu (1). Vâlcenii se vor deplasa din nou la Tg. Jiu la finele acestei săptămâni, acolo unde, în intervalul 5-7 decembrie, în Sala Sporturilor din localitate, va avea loc primul turneu de sală din cadrul Seriei D. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button