La Dăeşti s-a găsit un viitor campion
Pe 26 noiembrie, Direcţia pentru Sport a Judeţului Vâlcea, în colaborare cu primăria comunei Dăeşti, a organizat „Cupa Oltul”, o competiţie destinată copiilor, în care participanţii s-au întrecut la următoarele discipline sportive: şah, tenis de masă şi săritura în lungime prin elan. La aceste concursuri, inspectorului Gheorghe Nadolu i-a atras atenţia un elev de numai 10 ani, care a uimit pe toţi cei prezenţi prin calităţile lui. „În cadrul Cupei Oltul am reuşit să implicăm peste 100 de copii din comunele Dăeşti şi Milcoiu. Dintre toţi participanţii, un elev mi-a atras atenţia în mod deosebit. Acesta a reuşit la numai 10 ani şi o înălţime de nici un metru să sară în lungime 4 metri şi 5 centimetri. Voi propune spre a fi cooptat în cadrul secţiei de performanţă a atletismului, pentru că sunt convins că peste câţiva ani ar ajunge campion naţional. Aceste acţiuni sportive sunt extrem de prolifice, pentru că avem şansa de a găsi o viitoare stea care să reprezinte Vâlcea atât în ţară cât şi peste hotare”, ne-a spus Nadolu. (L.C.)