Diverse

Europenele de handbal feminin, la start

Marţi, 2 decembrie, va începe cea de-a opta ediţie a Campionatului European de handbal feminin, care anul acesta se va desfăşura în Macedonia, în două oraşe: Ohrid şi capitala Skopje. Cele 16 echipe participante au fost împărţite în patru grupe de câte patru, meciurile din cadrul acestora urmând a se desfăşura după sistemul „fiecare cu fiecare”. Conform regulamentului, primele trei clasate din fiecare grupă se vor califica în faza următoare a competiţiei, acolo unde se vor alcătui 2 grupe de câte 6 echipe, cu menţiunea că echipele care provin din prima fază a grupelor nu se mai pot întâlni între ele. În plus, o altă regulă de bază a competiţiei prevede ca rezultatele directe dintre echipele calificate în a doua fază a grupelor să se păstreze.

 Astfel, în cazul în care România va accede totuşi mai departe din această adevărată „grupă a morţii”, echipele din Grupa A se vor împerechea cu cele din Grupa B, iar reprezentativele din Grupa C cu cele din Grupa D.

România, în „Grupa Morţii”

Fără îndoială, grupa din care face parte naţionala noastră este cea mai puternică a turneului, iar de aici apar şi problemele. În oricare dintre celelalte trei grupe, tricolorele ar fi fost cu siguranţă sigure de calificare. În condiţiile actuale însă, misiunea româncelor se anunţă a fi una deosebit de ingrată, care poate aduce insatisfacţii majore şi cârcoteli pe măsură, bineînţeles în cazul în care elevele lui Radu Voina se vor întoarce acasă cu trei înfrângeri.

Împotriva Ungariei, miercuri, de la ora 19.15

Repartizată în Grupa A, tricolorele vor înfrânta pe rând trei puteri ale handbalului feminin mondial: Ungaria, Franţa şi Danemarca. România va debuta la Campionatul European miercuri, 3 decembrie, atunci când va întâlni Ungaria, de la 19.15 (ora României). vor urma apoi partidele cu Franţa (vineri, 5 decembrie, ora 19.15) şi Danemarca (duminică, 7 decembrie, ora 21.15). Toate partidele din Grupa A se vor desfăşura la Skopje.

România a terminat pe locul 4 în 2000

Cea mai bună performanţă a naţionalei României la un turneu final al Campionatului European datează din anul 2000, atunci când întrecerea s-a desfăşurat de altfel în ţara noastră. Tricolorele au jucat atunci finala mică, fiind învinse de Rusia cu 21-16 (10-7). La ediţia precedentă a CE, desfăşurată în 2006 în Suedia, România nu s-a calificat, fiind învinsă în preliminarii de reprezentativa Serbiei-Muntenegru, antrenată la vremea respectivă de celebra Anja Andersen.

Una caldă, alta rece pentru tricolore la Vrnjacka Banja

Vineri, şi sâmbătă, 28-29 noiembrie, tricolorele au disputat în Serbia, în localitatea Vrnjacka Banja, ultimele două partide amicale înaintea turneului final al Campionatului European. Elevele lui Radu Voina au pierdut primul joc, cu scorul de 32-34 (16-16), însă ulterior l-au câştigat pe al doilea, cu 31-29 (18-14). Ca şi România, naţionala Serbiei va fi prezentă în Macedonia, la Euro 2008.

Lotul României pentru la EURO 2008:

Portari: Luminiţa Dinu, Paula Rădulescu, Florentin Grecu
Extreme: Valentina Ardean, Camelia Balint, Ramona Maier, Cătălina Cioaric
Pivoţi: Oana Manea, Florina Bârsan
Interi: Cristina Neagu, Adina Meiroşu, Narcisa Lecuşanu, Carmen Amariei, Daniela Crap, Oana Şoit, Melinda Geiger
Antrenori: Radu Voina – principal, Vlad Caba – secund

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button