Administratie

În comuna Amărăşti, primarul Constantin Drăghici a construit o şcoală de un milion de euro

La sfârşitul lunii noiembrie, în comuna Amărăşti va fi inaugurată oficial una dintre cele mai moderne unităţi şcolare din judeţul Vâlcea. Edilul localităţii, Constantin Drăghici, a reuşit să obţină 34 de miliarde de lei vechi de la Banca Europeană de Investiţii şi de la Guvernul României pentru a pune în practică cel mai îndrăzneţ proiect al său: construcţia şcolii cu clasele I-VIII din centrul localităţii. La această sumă se mai adaugă alte două miliarde provenite de la Consiliul Local. „Imobilul are şapte săli de clasă, cancelarie şi cabinet medical. În săptămânile următoare vom monta centrala termică, vom introduce apa curentă şi vom reglementa problema canalizării.

Construirea acestei şcoli – împreună cu finalizarea căminului cultural – reprezintă cel mai important proiect al meu în calitate de primar. Vreau să nu mai existe diferenţe între elevii de la oraş şi cei de la ţară. În vechea locaţie şcolară, am amenajat o sală de informatică cu zece calculatoare performante conectate la internet, iar în perioada următoare se vor termina lucrările la sala de festivitate, unde vor avea loc orele de educaţie fizică”, ne-a spus primarul din Amărăşti. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button