Politica

„Greucenii” din PD-L, zgârciţi lipiţi pământului

Am trăit s-o auzim şi p-asta: PD-L Vâlcea este o organizaţie săracă iar democrat-liberalii nu sunt, în principiu, oameni zgârciţi. Perla a fost emanată de unul dintre liderii filialei, Romulus Bulacu, întors recent dintr-un sejur în Tunisia. Deşi ne-a declarat că nu l-a bătut soarele în ceafă prea tare şi nici nu a căzut în cap de pe vreo cămilă, Bulacu ne-a mărturisit, cu sinceritatea omului care este acţionar într-o societate de milioane de euro, că partidul din care face parte este mai degrabă unul modest, fără bani şi care trăieşte de pe-o zi pe alta din mila celor câtorva oameni de afaceri care se mai milostivesc să doneze 5 milioane pentru plata curentului şi a facturii telefonice.

„Nu suntem un partid zgârcit, ci unul sărac. Pentru noi contează chiar şi donaţiile de 5-10 milioane de lei de la oamenii de afaceri din partid”, ne-a spus zilele trecute liderul democrat-liberal. Declaraţia lui Romulus Bulacu este cu atât mai surprinzătoare cu cât este notoriu faptul că PD-L are zeci de oameni de afaceri cu greutate, printre aceştia numărându-se şi domnia sa. Partea proastă este că aceşti oameni de afaceri sunt atât de zgârciţi încât PD-L Vâlcea este în acest moment dator vândut către numeroase firme care confecţionează materiale publicitare. Surse din conducerea partidului ne-au confirmat faptul că datoriile partidului din campania electorală pentru alegerile locale din iunie se ridică la 1,5 miliarde lei vechi. Chiar preşedintele PD-L Vâlcea, Dorel Jurcan, se plângea recent că nu ştie pe unde să mai scoată cămaşa, mai ales că „greucenii” din partid nu se înghesuie să cotizeze pentru stingerea datoriei.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button