Liga V

Wembley de Grădiştea

• primarul Ilie Boiangiu îşi doreşte un stadion la standarde europene

Edilul comunei Grădiştea, Ilie Boiangiu, vrea ca de anul viitor, localitatea pe care o administrează să beneficieze de una dintre cele mai moderne baze sportive din judeţ. În acest sens, primarul a depus deja documentaţia la Bucureşti, de unde urmează să primească aprobarea pentru a demara lucrările. „Printre proiectele la care ţin foarte mult se numără şi crearea unei baze sportive moderne, pentru că, pe viitor, ne gândim serios să activăm în Liga a IV-a. Am fost la Bucureşti pentru a rezolva această problemă. Întreaga investiţie se va ridica la suma de 10 miliarde de lei vechi şi include vestiare noi, cabine de duşuri, tribune cu 30 de locuri.

 Cam tot ceea ce înseamnă un stadion modern, după cerinţe europene. Am speranţe destul de mari că voi reuşi să pun în practică acest proiect. Imediat cum voi reuşi să reuşi să construiesc acest stadion, atunci mă voi gândi serios să întăresc echipa pentru „D”. Am făcut ceva achiziţii noi pentru campionatul acesta şi aici mă refere la un număr de doisprezece juniori. În mare parte sunt mulţumit de evoluţia echipei şi cred că au şanse la primul loc”, ne-a declarat edilul din Grădiştea, Ilie Boiangiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button