Liga II

Mihai Persu aşteaptă un telefon de la patronul George Frăsin

Aşa cum se întâmpla odinioară, Chimia Rm. Vâlcea a devenit iarăşi, de câteva săptămâni, un nume comun pentru toţi iubitorii fotbalului din judeţ. Constituirea sub acest nume a grupării fanion a judeţului, la care bucureşteanul George Frăsin este patron, i-a bucurat pe câţiva dintre nostalgici. Mihai Persu, cel care-a deţinut ultima echipă care-a activat sub acest nume (se întâmpla acest lucru la începutul anilor 2000) a acceptat din start ca formaţiei nou constituite să i se ofere denumirea Chimia. „Am fost dispus încă de la început la orice discuţie cu oficialii clubului vâlcean. Însă până acum, nu am fost contactat decât de Nicolae Dicu, căruia i-am răspuns clar că sunt de acord cu preluarea numelui Chimia.

În rest însă, nu a mai vorbit nimeni cu mine, iar aici mă refer în special la cei care se ocupă în prezent de destinele grupării din Zăvoi, în speţă la patronul George Frăsin. Am cerut însă să fie respectată o singură condiţie, pe care am văzut că oficialii vâlceni au impus-o în protocolul de constituire, şi anume aceea ca această denumire să nu fie înstrăinată, iar echipa să fie mutată în alt judeţ”, ne-a spus Mihai Persu.
Întârzierea discuţiilor dintre George Frăsin şi Mihai Persu nu poate duce la un final fericit. Astfel, dacă Persu ar înfiinţa mâine o echipă FC Chimia atunci cazul Poli Timişoara s-ar repeta şi la Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button