Liga IV

Viitorul campionat începe pe 16 august

• Cupa României va deschide sezonul 2008-2009

AJF Vâlcea a decis ca startul viitorului campionat să aibă loc pe 16 august (Liga a IV-a) şi, respectiv, 17 august (Liga a V-a). Aşa cum era de aşteptat, faza judeţeană a Cupei României va deschide sezonul competiţional 2008-2009. Comisia Campionatului din cadrul AJF Vâlcea a decis ca primele două tururi din această întrecere, la care vor participa echipele din Liga a V-a, să se desfăşoare duminică, 3 august, şi respectiv duminică, 10 august.

Obligativităţi pentru echipele participante
• din sezonul următor, se reintroduc meciurile de juniori la nivelul Ligii a IV-a * De la doi juniori la trei jucători sub 20 de ani

Conform deciziilor luate la Adunarea Generală a AJF Vâlcea din august 2007, din ediţia 2008-2009 a Ligii a IV-a se va relua campionatul de juniori. Astfel, în deschiderea fiecărui meci de seniori va avea loc şi câte o partidă de juniori. „Nu se vor face grupe regionale la nivel juvenil, va fi un campionat care se va desfăşura după ţintarul Ligii a IV-a”, ne-a spus secretarul general al AJF Vâlcea, Daniel Demetrescu.
O altă noutate apărută în fotbalul judeţean este legată de numărul jucătorilor tineri pe care echipele participante vor fi obligaţi să-i folosească la meciurile din Liga a IV-a şi din Liga a V-a. Astfel, dacă până acum fiecare grupare era obligată să alinieze pe toată durata unui meci câte doi juniori, din viitorul sezon echipele vor avea în teren câte trei jucători sub 20 de ani.

Amânarea startului – o măsură oportună

Graba celor de la AJF de a demara viitorul campionat într-o lună august în care căldura face aproape imposibilă disputarea meciurilor în bune condiţii i-a deranjat pe unii reprezentanţi de echipe, care sunt decişi să întârzie cu cel puţin două săptămâni startul viitorului sezon. „Credem că cel mai bine ar fi ca pe 16-17 august să înceapă doar Cupa României, iar campionatul să demareze pe 30-31 august. Am evita astfel căldura insuportabilă din această perioadă a anului, mai ales că, vă daţi seama, la ora prânzului, când sunt programate meciurile, este foarte probabil să avem temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Şi-atunci, cum să putem juca fotbal pe o asemenea vreme?”, s-a exprimat un delegat.
„Nu credem că desfăşurarea etapelor ar avea de suferit dacă startul este amânat cu două săptămâni. Sunt trei luni pline în care se poate juca fotbal: septembrie, octombrie şi noiembrie. În aceste trei luni avem nu mai puţin decât 13 săptămâni disponibile pentru a fi programate etape. Dacă mai punem la socoteală şi runda desfăşurată pe 30-31 august, precum şi încă una care ar putea avea loc pe 6-7 decembrie, când încă iarna nu-şi face simţită prezenţa atât de mult, rezultă că nu am avea nevoie decât de două etape intermediare. Şi-atunci, de ce atâta grabă să începem campionatul din primele zile ale lunii august, pe căldurile astea tropicale?”, a explicat un alt oficial.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button