Liga II

„Proiectul iniţiat de mine trebuie să se termine cu o promovare în Liga I”

rufa cata* finanţatorul Cătălin Rufă încă nu a renunţat la visul de a ajunge cu CSM Rm. Vâlcea pe prima scenă fotbalistică a ţării

Acţionarul majoritar al CSM-ului, Cătălin Rufă, a reiterat ideea de a crea la Vâlcea o echipă care să se bată, în viitorul apropiat, pentru promovarea în Liga I. Finanţatorul din Zăvoi a recunoscut faptul că, vara trecută, a existat un plan asemănător, dar proiectul a fost, temporar, abandonat. Motivul? Deciziile FRF de a retrograda în Liga a II-a echipele FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, care au şi fost repartizate ulterior alături de CSM, în Seria a II-a.

„Aveam alte planuri pentru transferuri vara trecută: Stana, Bozga etc!”

„Mi-am dorit să atacăm promovarea în Liga I încă din acest sezon. De altfel, aveam şi alte planuri pentru transferuri vara trecută, iar aici mă refer la aducerea unor jucători cu experienţă. Puteam să-i luăm, de exemplu, pe Daniel Stana (în prezent la Ceahlăul Piatra Neamţ, dar care la vremea respectivă era liber de contract, după ce se despărţise de CS Otopeni), pe congolezul Jean-Claude Bozga (fost la Petrolul Ploieşti, legitimat acum la Concordia Chiajna) etc. Avem alţi jucători în vizor, dar când am văzut că FC Timişoara şi Gloria Bistriţa au fost repartizate în seria noastră, ne-am luat adio de la promovare şi am încercat să fim realişti. Păi, cum puteam noi să ne batem cu Timişoara şi cu Bistriţa, care erau deja formate ca echipe? Vă daţi seama că ar fi fost o risipă de bani, chiar dacă luam jucători de nivelul lor, tot n-avem cum să ne luptăm de la egal la egal, pentru că am fi avut în faţă două formaţii deja omogenizate. Pe când noi abia am fi alcătuit o trupă şi se ştie faptul că pentru a o pune cu adevărat la punct ar fi nevoie de 1-2 ani”, a spus Rufă.

„În faţa unor echipe ca Timişoara şi Bistriţa, era clar că nu avem nicio şansă”

Omul de afaceri a precizat că în cazul în care ar fi fost vorba doar de o luptă cu ALRO Slatina, Gaz Metan Tr. Severin etc, adică împotriva unor echipe de nivelul CSM-ului, care-şi anunţă în fiecare vară intenţiile de promovare, nu s-ar fi temut să investească pentru aducerea unor jucători valoroşi. „Cu Timişoara şi Bistriţa am renunţat deoarece n-aveam nicio şansă, şi s-a văzut că nu doar noi, ci şi celelalte echipe din Seria a II-a. Poate că nici anul viitor nu vom avea o misiune uşoară, cu Mioveni şi Sibiu, dar ştiţi cum e, până îşi revin va trece ceva timp. Orice echipă care s-a întors în Liga a II-a şi-a revenit mai greu, a avut nevoie de 2-3 ani ca să se regrupeze pentru a ataca din nou promovarea. Uitaţi-vă, de exemplu, la cazul Mioveni, care a stat doi ani în Liga II-a până ce a făcut, din nou, saltul în Liga I”, a adăugat acţionarul majoritar al CSM-ului.

„Din retur, vreau să ne învăţăm cu victoriile şi să nu mai pierdem în faţa niciunei echipe”

În condiţiile în care, la finele turului, CSM-ul ocupă o poziţie inferioară în clasamentul Seriei a II-a, finanţatorul din Zăvoi a menţionat că singurul obiectiv care a mai rămas de îndeplinit în acest sezon rămâne salvarea de la retrogradare. „Suntem într-un moment extrem de dificil, să dea Dumnezeu să scăpăm de retrogradare, iar de la anul promit că o să avem o altă faţă. De fapt, cam din acest sezon ar trebui să ne cam învăţăm cu victoriile şi să nu mai pierdem în faţa niciunei echipe. Până acum, noi am punctat doar la impresia artistică! Toată lumea ne laudă, ne apreciază, toţi vorbesc despre ce echipă tânără avem (iar din acest punct de vedere vreau să vă spun că doar noi, Argeşul şi Bihorul creştem tineri valoroşi, de perspectivă)! La Federaţie, se vorbeşte de asemenea de Vâlcea, ce copii buni sunt aici, ce proiect interesant am iniţiat, dar nimeni nu ştie că noi, toţi cei din jurul echipei, suferim din cauza situaţiei disperate pe care o avem în clasament. Şi nu doar noi, ci şi suporterii!”, a mai menţionat Rufă.

„Orice perioadă glorioasă e precedată de o perioadă de criză”

Cătălin Rufă are încredere că CSM-ul va reuşi să evite retrogradarea, iar în sezonul viitor al Ligii a II-a se va duela pentru promovarea în Liga I. „Ştiţi cum se spune: orice perioadă glorioasă e precedată de o perioadă de criză! Noi ne-am asumat această perioadă grea, dar vreau să vă spun că nu sunt mulţi cei care ar fi avut curajul să facă un asemenea lucru. Noi am riscat însă, chiar dacă ştiam că o să ne înjure lumea şi că o să ne critice suporterii, presa, poate uneori şi pe bună dreptate. Acum, sperăm că doar anul acesta vom mai fi criticaţi, iar din sezonul viitor nu va mai fi vorba de aşa ceva. Sper să le oferim tuturor vâlcenilor numai bucurii în următorul campionat”, a menţionat finanţatorul CSM-ului, iar apoi a adăugat: „În această primă jumătate de an se poate forma un lot omogen, o echipă competitivă, aşa am gândit. Acesta e obiectivul nostru, de aceea am şi dat credit tinerilor talentaţi din curtea noastră, şi nu numai, încercând să formăm o trupă cu care anul viitor intenţionăm să ajungem în Liga I. Bineînţeles, în vară, ne-ar mai trebui încă vreo 2-3 «plombe», mă refer la achiziţionarea a 2-3 jucători cu experienţă, ca să ne putem bate la promovare. Rămâne să vedem dacă vom şi reuşi lucrul acesta, pentru că, ştiţi cum e, toată lumea vrea să promoveze, dar nu oricine ajunge unde îşi doreşte!”, a declarat Rufă.

„Dacă vrem să construim ceva, de ce trebuie să facem acest lucru cu jucători împrumutaţi de la alte echipe?”

Acţionarul majoritar din Zăvoi spune că va merge, în continuare, pe aceleaşi principii pe care le-a impus la CSM: fără jucători împrumutaţi! „Atâta timp cât voi fi la Vâlcea, nu vor mai veni jucători sub formă de împrumut la CSM. Dacă vrem să construim ceva, de ce trebuie să facem acest lucru cu jucătorii altor echipe? De ce trebuie să aruncăm banii pe fereastră pentru a creşte jucătorii nu ştiu cui? Păi, cum vine asta: primăria finanţează clubul, din banii contribuabililor, eu dau, de asemenea, nişte bani, iar apoi, împreună, îi aruncăm pe fereastră? Ce interes am avea noi să creştem jucătorii altor cluburi? Mai bine îi creştem pe ai noştri, ne asumăm o perioadă de criză, dar la final tot avem o satisfacţie, măcar nu se duc banii aiurea. Nu e treaba mea ce s-a întâmplat în anii trecuţi la Vâlcea, a fost strategia celor care conduceau clubul atunci. Dar de când am venit la CSM am încercat să elimin acest obicei de a face echipă cu jucători împrumutaţi. La început, când am venit prima oară în Zăvoi, am adus, ce-i drept, vreo 5-6, deoarece trebuia ca în câteva zile să strângem o echipă, iar aceea era singura soluţie. Din acest sezon, situaţia e cu totul alta!”, a afirmat Cătălin Rufă.

„Vâlcenii ar trebui să fie mândri că au o echipă atât de tânără, care va însemna ceva în fotbalul românesc”

La început de an, Cătălin Rufă le-a adresat tuturor vâlcenilor rugămintea de a avea în continuare răbdare cu tinerii fotbaliştii pe care Marius Mitu şi Dumitru Teleşpan îi pregătesc la CSM. Finanţatorul este sigur că proiectul iniţiat în Zăvoi se va termina cu o promovare în Liga I. „Anul trecut, am cheltuit sute de mii de euro şi am terminat pe o poziţie mediocră, la mijlocul clasamentului, care nu ne-a încălzit cu nimic. Nici n-am promovat, nici n-am retrogradat, iar în plus am crescut şi jucătorii altora. Spre norocul nostru, am putut să mai luăm înapoi câţiva dintre ei, mă refer la Gogoşoiu şi Popescu, iar acum l-am readus şi pe Jackie Nicolae. Iată însă că Ganea, de exemplu, nu a mai preferat să joace la noi. Probabil că dacă mai evolua un an în Zăvoi ar fi ajuns în Liga I. Pe mine mă încântă să formăm o echipă, iar apoi să promovăm! Cum anul acesta era clar că nu aveam cum să ajungem în Liga I, depunem eforturi pentru a forma o echipă puternică pentru sezonul viitor. Iar dacă nu vom avea noroc în 2013, ne vom bate şi în 2014! Cert e că ciclul acesta şi proiectul pe care l-am iniţiat în Zăvoi trebuie să se termine cu o promovare în Liga I. Eu cred că acea perioadă în care echipa asta trebuia asamblată şi omogenizată a cam trecut. În retur, sunt sigur că vom avea o altă faţă, sunt convins că tinerii aceştia vor evolua altfel. Iar eu zic că vâlcenii ar cam trebui să înceapă să-i încurajeze şi să fie mândri că au o echipă atât de tânără, care va însemna ceva în fotbalul românesc”, a precizat acţionarul majoritar al CSM-ului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button