Liga V

„Ori promovăm în Elită, ori mă retrag!”

* viceprimarul Florea Udrea pune piciorul în prag şi anunţă că nu mai este dispus să arunce banii pe fereastră încă un sezon

În sezonul care a început la finele lunii august, Topologul Galicea se va număra cu siguranţă printre protagonistele Seriei I din Liga a V-a. Echipa de fotbal finanţată de viceprimarul Florea Udrea are ca obiectiv promovarea în eşalonul superior al fotbalului judeţean. „Ne-am propus ca la sfârşitul acestui sezon să facem în sfârşit pasul în Liga a IV-a. Nu se mai poate pune problema să mai ratăm obiectivul cu care am plecat la drum! Dacă nu ne vom clasa pe primul loc şi nu vom promova în Elită, mai mult ca sigur voi renunţa să mai sponsorizez această echipă de fotbal. Va fi ceva de genul: acum ori niciodată! Dacă nici acum nu promovăm, atunci când?!”, anunţă răspicat Florea Udrea.

Victorii pe linie în primele meciuri din acest sezon

Preşedintele echipei de fotbal din Galicea este extrem de mulţumit că, în această vară, niciunul dintre jucătorii cu care s-a terminat sezonul trecut nu şi-a manifestat intenţia de a pleca de la Topologul. În plus, Florea Udrea ne-a informat că a reuşit să întărească lotul cu cinci fotbalişti noi, care au jucat chiar şi în liga superioară. „Lotul valoros pe care îl avem, rezultatele înregistrate în primele două tururi din Cupa României, când am marcat în total 16 goluri, precum şi startul perfect din acest sezon, când am obţinut trei victorii consecutive, îmi dau siguranţa că ne vom îndeplini cu brio obiectivul”, ne-a mai precizat Udrea.
Şi în acest sezon, de pregătirea Topologului Galicea se va ocupa tot Iustin Croitoru, despre care viceprimarul Florea Udrea spune cu mândrie că este „antrenorul care a pus echipa pe picioare la finele campionatului trecut”.

Galicenii au fost de patru ori pe podium în Liga a V-a

În 2010, s-au împlinit practic şase ani de când viceprimarul comunei Galicea, Florea Udrea, finanţează echipa de fotbal, el fiind de altfel şi cel care a reînfiinţat-o, în 2004, după o perioadă de absenţă. „Am terminat în primele trei locuri, deci pe podium, în patru campionate. Dacă exceptăm primul sezon, 2004-2005, când nu puteam emite prea multe pretenţii deoarece ne-am bazat doar pe jucători localnici, tineri şi lipsiţi de experienţă, doar în 2009-2010 pot să zic că am terminat mai slab. Am început foarte prost anul trecut, doar rezultatele foarte bune din retur, cu Iustin Croitoru pe banca tehnică, ne-au mai salvat onoarea şi ne-au urcat până pe locul 5”, a concluzionat Florea Udrea.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button