Liga IV

„Nova Turist, o echipă de week-end”

După meciul cu Lotru Brezoi, formaţia antrenată de Augustin Amati şi-a primit şi o titulatură. Antrenorul brezoienilor, adică al câştigătorilor disputei dintre Lotru şi echipa patronată de Păunescu, Vasile Grossu, a apreciat efortul celor de la Nova Turist de a activa în Liga a IV-a, însă a ţinut să precizeze că formaţia ce joacă la Govora nu l-a impresionat decât din punctul de vedere al disciplinei. „Noi am jucat mai slab în acest meci, dar chiar şi aşa am reuşit să câştigăm. Au avut şi gazdele câteva situaţii în prima repriză, dar apoi nu ne-au mai pus probleme. Nova Turist e o echipă de week-end, disciplinată. Mai multe nu pot spune despre adversara noastră din această rundă”, a precizat Vasile Grossu, contrazis de gazde cel puţin dintr-un punct de vedere. „Eu cred că e nemeritat rezultatul. Am jucat bine, am avut ocazii rarisime prin Antonescu şi Florin Ban. Nu meritam să pierdem”, a apreciat Augustin Amati după înfrângerea cu 2-0 suferită în faţa Lotrului. Oficialii Novei Turist au considerat că jocul s-a decis practic în prima repriză când Nova a ratat, iar Lotru a reuşit să deschidă scorul prin Badiu. Gazdele n-au mai revenit pe tabelă, însă nici brezoienii n-au scăpat prea uşor de emoţii. Abia în apropiere de minutul 80 s-au putut considera câştigători, atunci când Costache a dus scorul la 2-0, astfel închizând jocul. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button