Liga IV

„În proporţie de peste 50 % vom juca şi la anul în Liga a IV-a”

* delegatul Nicolae Birăruţ nu are temeri prea mari în privinţa retrogradării echipei sale, Olteţul Alunu 

Delegatul formaţiei din Alunu a păşit cu optimism în noul an calendaristic, de vreme ce, acesta consideră că Olteţul are şanse mari să rămână şi din sezonul viitor la masa celor mai tari 18 echipe din judeţ. Nicolae Birăruţ îşi creditează elevii cu peste 50 la sută şanse de a mai juca un an în Liga a IV-a, deşi aceştia ocupă poziţia 17 în clasament, adică penultima. Chiar dacă „ortacii” din Alunu se vor reuni abia la jumătatea lunii februarie, Birăruţ are încredere în potenţialul încă „nedescoperit” al echipei sale. „Am discutat de sărbători cu băieţii şi a rămas că ne reunim la jumătatea lunii februarie, urmând ca apoi să disputăm vreo 3-4 partide amicale. Chiar dacă multora li se pare târzie adunarea, nu e deloc aşa. Băieţii mei au o condiţie fizică de invidiat şi se antrenează mereu. De asemenea, niciun jucător nu vrea să părăsească echipa. Deocamdată, nimeni nu şi-au anunţat intenţia că ar dori să se retragă sau să se transfere altundeva. Dacă aş mai putea aduce doi jucători, totul ar fi OK. M-ar interesa în mod deosebit un fundaş, pentru că avem ceva probleme în defensivă. În rest, mergem mai departe. Scopul nostru este să ne salvăm de la retrogradare, nimic mai mult”, ne-a declarat delegatul Nicolae Birăruţ. Reprezentantul formaţiei din Alunu mai spune că Olteţul nu poate emite pretenţii prea mari în Liga a IV-a, din moment, din punct de vedere financiar, de abia supravieţuiesc. „Sper ca, pe viitor, după ce ne vom mai reveni din această criză economică, să reuşim să aducem un sponsor alături de noi sau chiar să primim ajutor din partea Exploatării Miniere din localitate. Până atunci, suntem nevoiţi să ne desfăşurăm activitatea exclusiv din fonduri provenite de la primărie. De aceea, ne e foarte greu. Însă e bine că primarul Vasile Boeangiu şi consilierii locali acordă o atenţie deosebită fotbalului şi îi sprijină pe tineri în demersurile lor de a face sport”, ne-a mai precizat reprezentantul Olteţului Bălceşti. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button