Liga IV

„Englezii” lui Alexie, răpuşi de „aluniştii” lui Birăruţ

* Olteţul s-a impus cu 3-1 împotriva celor de la ALX Port Vale

În cel de-al doilea meci amical disputat în această vară, Olteţul Alunu s-a impus cu 3-1 împotriva celor de la ALX Port Vale Mateeşti, echipă patronată de omul de afaceri Valerian Alexie, viceprimarul comunei Mateeşti. După primul an de experienţă în Liga a IV-a, o parte dintre jucătorii grupării reprezentate de Nicolael Birăruţ au fost ofertaţi de rivalele din „elită”, printre acestea numărându-se şi Minerul Berbeşti, care s-a arătat interesată de achiziţionarea fraţilor Codin. „Portarul Nicolae Codin a jucat câteva meciuri amicale în tricoul Minerului, dar, până la urmă, a luat decizia de a rămâne să joace tot la Alunu. Fratele său, Cătălin, a fost dorit, de asemenea, de antrenorul Vasile Ilinca. Ambii au ales să rămână la Olteţul şi să evolueze pentru comuna lor. La noi, fotbalul se practică din plăcere. Nu avem bani de salarii sau prime, însă asta nu înseamnă că nu dorim să le arătăm granzilor că ştim să jucăm fotbal”, ne-a declarat Nicolae Birăruţ, care a mai adăugat că şi el a fost, la rându-i, interesat de aducerea „la glie” a doi jucători legitimaţi la Minerul. „Buliman şi Roşia au jucat cândva la Alunu. Pe viitor, mi-aş dori să-i readuc pe cei doi la Olteţul. După părerea mea, Buliman e cel mai bun fundaş central din judeţ, în timp ce Roşia e unul dintre mijlocaşii cei mai eficienţi”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button