Liga IV

„Dacă în prima repriză scorul ar fi fost 2-0 pentru adversari, nu se supăra nimeni”

Hidroelectra Rm. Vâlcea – Nova Turist Mihăeşti 4-0

* Laurenţiu Nicolaescu, căpitanul echipei din Râmnic, susţine că meciul de pe Hidro a avut două părţi diametral opuse

După o primă repriză încheiată la scor alb şi cu numeroase ocazii de gol ale echipei sponsorizate de Primăria Mihăeşti, în parteneriat cu omul de afaceri Octavian Păunescu, Hidroelectra Rm. Vâlcea a reuşit să înscrie de patru ori, prin Adrian Olaru (autorul „unei duble”), fostul divizionar A, Alin Savu şi Ţoanţă. Chiar dacă rezultatul consemnat în cadrul etapei premergătoare sărbătorii pascale este unul categoric, Laurenţiu Nicolaescu, căpitanul echipei Hidroelectra Rm. Vâlcea, susţine că alta a fost situaţia din teren. „Dacă în prima repriză ar fi fost 2-0 pentru Nova, nu cred că s-ar fi supărat nimeni, la cum a decurs jocul de pe teren. Însă, pe final, adversarii noştri au picat fizic, reuşind, astfel, să înscriem de patru ori pe fondul unei pregătiri mai bune a noastre”, a menţionat Nicolaescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button