Liga III

„Chimiştii”, la al cincilea eşec consecutiv în campionat

gaitaFC OLTCHIM RM. VÂLCEA – FCM TÂRGOVIŞTE 1-2
* echipa vâlceană a ajuns la –5 în clasamentul „adevărului” şi şi-a redus considerabil şansele de a evita retrogradarea în Liga a IV-a

„Chimiştii” şi-au complicat vizibil situaţia după eşecul pe care l-au suferit săptămâna trecută, pe teren propriu, în faţa echipei FCM Târgovişte (1-2). Deşi au avut în faţă o trupă alcătuită în general din jucători tineri, vâlcenii n-au reuşit să concretizeze niciuna dintre ocaziile de gol pe care şi le-au creat. Elevii lui Costel Gaiţă au ajuns acum la –5 în clasamentul „adevărului”, iar şansele de a evita retrogradarea în Liga a IV-a sunt din ce în ce mai mici.

Preda a semnat cea mai clară ocazie de gol din prima repriză

Cea mai clară ocazie de gol a vâlcenilor s-a consemnat în minutul 42 şi l-a avut în prim-plan pe Bogdan Preda, al cărui şut din interiorul suprafeţei de pedeapsă a fost respins miraculos de lângă bara laterală de înaltul portar al echipei Târgovişte, Zegheru (care aduce pe undeva cu mult mai cunoscutul Pantilimon): acesta s-a întins ca un arc şi a parat o minge pe care toţi spectatorii au văzut-o în plasă.

Golul lui Onofrei n-a fost suficient pentru a-i descătuşa pe vâlceni

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 63, prin Leţu, care a fructificat o centrare perfectă venită din partea unui coechipier. Dâmboviţeanul l-a jenat suficient de mult pe Vlădoi, în careul de 6 metri, iar bravul portar vâlcean a privit apoi neputincios cum mingea s-a scurs în „aţe”: 0-1. Peste două minute, Vizitiu a izbit transversala cu un şut năprasnic, iar apoi, în minutul 70, Onofrei a restabilit egalitatea: 1-1.
Până la urmă, deşi au presat buturile adverse, în căutarea golului victoriei, vâlcenii au fost cei care s-au văzut nevoiţi să scoată mingea din propria poartă. La o fază derulată în minutul 75, după ce Marinescu a pierdut mingea în preajma careului vâlcean, Leţu a realizat „dubla” cu un şut de la 14 metri, direct sub bara transversală, care l-a lăsat fără replică pe portarul Oltchim-ului: 1-2.
Cu FCM Târgovişte, antrenorul Costel Gaiţă a trimis pe teren următorii jucători: Vlădoi – Dănuleţ (Borţa), Muşuroia, Onofrei, Nania, Preda, Marinescu (Smeadă), Vizitiu, Ceapă (Culcescu), Tomescu, Răcăreanu (Popa).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button