Diverse

Pe urmele mamei! Andreea Bora vrea să facă performanţă în handbal

Născută în comuna Urzicuţa, din judeţul Dolj, Victorina Stoenescu Bora a pus pentru prima dată mâna pe mingea de handbal la Craiova. A urmat o carieră prodigioasă, cu multe performanţe sportive, atât la nivel de club, cât şi cu Naţionala României. Victorina Bora a jucat pentru echipe importante din handbalul românesc. A plecat din Bănie, a ajuns la Piteşti, la Baia Mare, la Rapid Bucureşti, dar şi la Oltchim Rm. Vâlcea. S-a stabilit la poalele Capelei, deşi a avut şi câteva experienţe internaţionale, în Macedonia, la Kometal Skopje şi în Italia, la Messina. După încheierea carierei sportive, s-a dedicat antrenoratului. A obţinut, între timp, licenţa Master Coach. În prezent, se ocupă de pregătirea echipei CSM Slatina. În perioada competiţională, Victorina Bora o are alături şi pe fiica sa, în vârstă de 13 ani. Deşi a avut varianta de a îndrăgi şi fotbalul, sport practicat de tatăl său, Cristi Bora (antrenor la clubul SCM Rm. Vâlcea), Andreea a ales handbalul. A început să cocheteze cu el de când mama sa îşi desfăşura activitatea la Centrul de Excelenţă. A fost ca o joacă, ţinând cont de faptul că participa la antrenamentele de la Energetic ale grupei lui Relu Roşca, una formată din jucătoare mult mai mari decât ea. A mai făcut câteva antrenamente alături de Cristina Rouă şi Nicoleta Lazăr, la Chimia, apoi, la Slatina, s-a apucat serios de treabă.

În sezonul trecut, Andreea Bora a participat în campionatul de junioare 3, alături de CSM Slatina. A făcut parte din grupa de 2006-2007. CSM a participat în campionatul dedicat jucătoarelor de 2005, astfel că rezultatele nu au contat. În noul sezon, însă, aşteptările sunt mai mari. ”Avem trei grupe de junioare la CSM Slatina. S-a creat emulaţie în jurul clubului, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Sunt peste 100 de jucătoare la Centrul de Copii şi Juniori. Deea, fiica mea, se numără printre ele. Sunt multe jucătoare talentate, care promit. Avem jucătoare cu talie, de 1,82 metri, o stângace la 1,80 metri. Le urmăresc mereu când am ocazia. De această grupă se ocupă Andrei Popescu, soţul jucătoarei Luciana Marin Popescu. În noul campionat pot emite mai multe pretenţii. Despre Andreea nu am ce să spun acum. E prea mică, deocamdată, ca să ne gândim la viitor. Joacă pe postul de inter stânga. Pot să spun doar că e pe drumul cel bun. Nu m-am ocupat îndeaproape de pregătirea ei, dar mă bucur să văd că e serioasă, conştiincioasă, implicată. În această perioadă de pauză provocată de pandemie, ea a avut iniţiativa să facă antrenamente, să se pregătescă. M-a luat şi pe mine să alergăm pe Capela. Nu vreau să pun presiune pe ea, să spun că o văd la nu ştiu ce nivel. Ca orice mamă, normal că-mi doresc ce e mai bine pentru copilul meu şi sper nu doar să ajungă unde am fost eu, ci să mă întreacă, să aibă rezultate şi mai bune. Dar e încă la început de drum. Nu e încă timpul să vorbim despre viitor”, a spus Victorina Bora, cu privire la fiica sa, Andreea Bora. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button