Diverse

Zeci de copii din Vâlcea au participat la campania „Zâmbeşte, Iepuraşul Dăruieşte!”

Sâmbăta trecută, Asociaţia „Împreună la drum” a desfăşurat campania „Zâmbeşte, Iepuraşul Dăruieşte!”. Cu acest prilej, zeci de copii din mai multe localităţi vâlcene au vizitat Grădina Zoologică şi au participat la un program interactiv marca „Micul Pepe”. Ei au primit baloane modelate, au fost pictaţi pe faţă şi, bineînţeles, după câteva ore de voie bună şi distracţie, şi-au primit mult aşteptatele cadouri, care au constat în dulciuri, produse de patiserie şi răcoritoare. „Aş dori să mulţumim, cu acest prilej, companiilor Diana, Paradis, Sano Vita şi Patiseriei Moga şi Micului Pepe, pentru implicarea în organizarea acestei acţiuni. Împreună, am reuşit să le oferim o zi minunată copiilor. Nu în ultimul rând, mulţumim conducerii Primăriei Râmnicului, care le-a asigurat celor mici accesul la Zoo. Acesta este prima acţiune mai amplă pe care am organizat-o în 2018. La vară, facem tot posibilul să trimitem la mare 20 de copii cu rezultate deosebite la învăţătură, care provin din familii cu probleme financiare. De asemenea, în septembrie, vom avea campania Ghiozdănelul Fericit, urmând ca, de sărbătorile de iarnă, să revenim cu alte cadouri şi surprize”, a transmis conducerea Asociaţiei „Împreună la drum”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button