Social

Zece copii din Brezoi merg pe Coasta de Azur, la Marsilia

Primăria Oraşului Brezoi a alocat 60 de milioane lei vechi pentru achiziţionarea unor cărţi care să ajungă la cei 1200 de elevi din localitate. Primarul Robert Schell a declarat că pe cei care au obţinut rezultate de excepţie la învăţătură în ultimul an şcolar, care s-au remarcat la Olimpiade, la Evaluarea Naţională sau care vor lua note bune la BAC, îi va premia separat, în luna august, cu ocazia Târgului Lotrilor. De asemenea, edilul liberal a anunţat că o echipă formată din 10 copii va participa, în perioada următoare, la un concurs de jocuri sportive, programat să se desfăşoare în Franţa. Aceştia merg în Hexagon la invitaţia oficialităţilor din La Bouilladisse, localitate înfrăţită cu Brezoiul. Copiii vor sta o săptămână pe Coasta de Azur, în Marsilia, la malul Mării Mediterane. Marsilia este Capitala Europeană a Sportului în 2017. Condiţia impusă de organizatori a fost ca aceştia să aibă până în 15 ani. Copiii au fost selectaţi din rândul elevilor care au terminat clasa a VIII-a, care au avut rezultate bune la învăţătură şi care au ales să-şi continue studiile în Brezoi, la liceul „Gheorghe Surdu”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button