Liga IIIFotbal

”Vulturii” au ”vânat” la Tr. Măgurele! Viitorul Dăești, prima victorie din play-off în Săptămâna Luminată

În a treia zi de Paști, echipa de Liga a III-a din Dăești a avut meci la Tr. Măgurele. Viitorul a înfruntat formația care a dominat sezonul, până la începerea play-off-ului. Deplasarea a fost una fructuoasă pentru formația pregătită de Costel Gaiță și Marius Vlădoi. ”Vulturii” au obținut prima victorie din play-off în Săptămâna Luminată. 0-2 a fos scorul final, rezultat care adâncește și mai mult rana teleormănenilor, ajunși în afara locurilor de baraj pentru promovarea în Liga a II-a și cu șanse mai mici de a mai prinde poziția secundă, ocupată acum de Vedița Colonești. Bogdan Florescu a adus formația din Dăești în avantaj, la Tr. Măgurele, la jumătatea primei reprize. Răzvan Dinu a dublat diferența și a adus liniștea în tabăra oaspeților în minutul 74, după o centrare a lui Bebe Vasile.

Se pare că ne-au prins bine ouălele și mielul de Paște. Ne bucurăm de acest rezultat. Ar fi fost bine să fi venit puțin mai devreme sau să mai fi avut încă două victorii până acum, în play-off. Eram mai aproape de potențialul nostru, de ceea ce am arătat pe teren în multe meciuri. La Tr. Măgurele am făcut un joc bun. Am stat bine și defensiv, iar în atac am fost mult mai concentrați decât în alte meciuri, în care am ratat mult din situații clare. Am avut și acum indisponibilități, jucători accidentați, răciți, dar a ieșit bine. Au avut și gazdele vreo trei ocazii, două pe finalul primei reprize, alta ulterior. A reușit să intervină Denis. Dar și noi mai puteam înscrie. În minutul 46 am avut bară. Băieții au avut atitudine. În tot acest campionat am jucat pentru noi. Nu era ok să terminăm play-off-ul fără să ne bucurăm de o victorie, pentru tot parcursul de până acum și pentru felul în care am arătat, pentru fotbalul plăcut pe care l-am practicat. Acest succes le oferă și băieților un alt moral, mai bun. Încercăm să mai rotim jucătorii, în măsura posibilităților. Urmează al treilea joc în dercurs de o săptămână. Vom întâlni o echipă puternică, Vedița Colonești, cu multe rezultate pozitive în această primăvară. Meciul se va juca sâmbătă, la Fedeleșoiu. Îl așteptăm cu încredere”, a declarat Marius Vlădoi, directorul sportiv de la Dăești.

Viitorul Dăești s-a bazat la Tr. Măgurele pe: Denis Vlădoi – Vasile, Pîrvulescu, Zamfirescu, B. Enache, Stanciu, Ghiță, Florescu, Tisanu, Cârciumaru, Savu. Au mai jucat: M. Enache, R. Dinu, C. Vlădoi, Popolan și Bîrziche.

Articole Similare

Back to top button