Administratie

Vintilă Chelcea va semna 3 contracte noi de investiţii pentru Berbeşti

În prima parte a lunii iunie, reprezentanţii administraţiei publice din Berbeşti vor semna trei contracte noi ce privesc dezvoltarea infrastructurii locale. Primarul Vintilă Chelcea va depune o documentaţie pentru continuarea asfaltării drumurilor, dar şi pentru introducerea reţelei de canalizare în anumite zone. De asemenea, el va derula licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de amenajare a unui parc modern, pe o suprafaţă de 2.000 mp, care să dea o altă imagine centrului localităţii. Ultima dintre investiţii vizează iluminatul nocturn, amenajarea unor alei moderne, amenajarea unor spaţii de joacă pentru copii, montarea a 27 de bănci, patru toalete ecologice, instalaţii de irigat, tot parcul urmând a fi împrejmuit cu gard viu. „Aceste investiţii sunt, de departe, cele mai importante din ultimii ani derulate în oraşul Berbeşti, deoarece contribuie semnificativ la îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor”, ne-a declarat edilul liberalul Vintilă Chelcea, referindu-se la aceste importante obiective. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button