Liga 6Fotbal

Viitorul Budești, la prima victorie în Superligă

După șase etape, nou-promovata Viitorul Budești a reușit să spargă gheața. Sâmbătă, 28 septembrie, echipa coordonată de Tică Negrescu a obținut prima victorie în Superligă. Cosmin Șorega și colegii săi s-au impus la Ionești cu scorul de 4-1. Oaspeții au scăpat fără să primească gol în prima repriză. Ioneștenii au trimis de două ori mingea în bară. ”Semedo” Nedelcu, din foarfecă, a fost aproape de deschiderea scorului încă din minutul 6. Mingea a lovit bara laterală, apoi s-a dus în cealaltă bară, însă tot nu a intrat în poartă, iar Tomescu, cu un lob, a trimis balonul în transversală. La pauză a fost 1-0 pentru Budești. ”Țighi” Bîzgan a fost atent la o respingere a portarului gazdă, a urmărit mingea și a împins-o în plasă.

În debutul părții secunde, s-a făcut 2-0. A șutat ”Zizel” Mătăsaru, mingea a ajuns pe partea dreaptă, iar juniorul Antonio Spiridon a dublat avantajul budeștenilor. Formația pregătită de Valentin Drăgușin și Florin Telejman a sperat într-o revenire, iar în minutul 73 totul părea posibil. Oltul Ionești a beneficiat de o lovitură de pedeapsă. Tomescu a valorificat-o, reducând din diferență: 1-2.

Finalul a aparținut, însă, oaspeților, care au scăpat de emoții. În minutul 86, fiul rătăcitor Claudiu Popa, din centrarea lui ”Dubai” (Bogdan Ștefan), a marcat pentru 3-1 în favoarea Budeștiului, iar tânărul Spiridon a pus punct meciului la 4-1 în primul minut al prelungirilor. Chiar dacă s-a impus la Ionești, Viitorul Budești nu a scăpat de ultimul loc. Se află la egalitate de puncte cu Stejarul Vlădești (3), dar are un golaveraj mai slab. (S.S.)  

Articole Similare

Back to top button