Diverse

Verdictul dat de Andersen: Stanca şi Neagu au nevoie de operaţie

Înaintea meciului cu Krim Ljubljana, din cea de-a treia etapă a Ligii Campionilor, Anja Andersen, antrenorul Oltchim-ului, a vorbit despre situaţia a două dintre cele mai valoroase handbaliste din lotul chimist: Cristina Neagu şi Ionela Stanca.

Cum niciuna dintre cele două jucătoare nu a dat randamentul dorit de când pe banca tehnică a formaţiei vâlcene a venit antrenoarea daneză, a fost nevoie de câteva explicaţii. „Pe Ionela Stanca nu am folosit-o la primul meci, cu Buducnost, pentru că m-am interesat de starea jucătoarelor şi mi s-a spus că Ionela Stanca este accidentată. Mulţi conducători de club, antrenori, îşi văd propriul interes, nu pe cel al jucătoarei. Eu nu sunt un astfel de antrenor şi îmi doresc tot ce e mai bine pentru jucătoarele mele. Am cerut o situaţie a fiecărei jucătoare, iar doctorul echipei, Florin Oancea, mi-a transmis că Ionela Stanca şi Cristina Neagu au probleme de sănătate. După ce mi s-a dat diagnosticul, am vorbit cu un specialist din Danemarca şi mi s-a spus că jucătoarele riscă să-şi agraveze situaţia dacă joacă. În cazul Cristinei Neagu mi s-a spus că poate face faza de apărare şi poate pasa. Doar dacă aruncă la poartă îşi agravează accidentarea la umăr. Iar în ceea ce o priveşte pe Ionela Stanca, nu era bine să joace. Are nevoie de ajutor, are nevoie de operaţie”, a dezvăluit Anja Andersen. „Ionela nu este hotărâtă să facă această operaţie. Clubul Oltchim i-a oferit, însă, o asigurare de viaţă. I-am dat astfel posibilitatea să aleagă momentul când va dori să se opereze”, a adăugat Raluca Covaci, vicepreşedintele clubului chimist.

„Mă uit la televizor doar când joacă Barcelona”

Andersen a ţinut să mai puncteze încă o dată că pentru ea contează în primul rând omul şi apoi interesul echipei. „Fiecare jucătoare din această echipă e o persoană fantastică. Sunt mândră de fiecare dintre ele. Au învăţat foarte repede tot ce le-am transmis. Câteodată, la antrenamente, simt nevoia să arate foarte mult şi e nevoie să intervin, să le temperez. Le voi privi întotdeauna ca pe nişte fiinţe umane. În privinţa Cristinei Neagu şi Ionelei Stanca, le văd pe viitor făcând acelaşi lucru, jucând handbal. Dar vă asigur că e mult mai plăcut să joci handbal fără dureri. Sunt în handbal de 35 de ani şi am văzut jucătoare talentate care şi-au încheiat cariera prea devreme pentru că nu s-a tratat la timp. Dacă se vor opera, în câteva luni s-ar putea întoarce pe teren. Toate handbalistele care au avut astfel de afecţiuni şi s-au operat, joacă astăzi foarte bine”, a mai spus Andersen. Ceea ce nu ştie, probabil, daneza, este faptul că Ionela Stanca, jucătoarea în vârstă de 30 de ani, şi-a prelungit doar cu un an înţelegerea cu Oltchim. A fost tentată să renunţe la handbalul de mare performanţă în vară, pentru a i se alătura soţului ei, în Franţa, însă a decis să mai continue la Vâlcea încă un sezon. La finalul contractului intenţionează să se stabilească în Franţa şi să încerce să devină mămică. Cu alte cuvinte, handbalul va trece în plan secund la finalul înţelegerii cu Oltchim, astfel că acum îşi doreşte să obţină maxim cu această echipă, chiar cu riscul agravării afecţiunii de la genunchi de care suferă. În această situaţie, varianta Anjei, „se operează, stă câteva luni şi apoi revine la cel mai înalt nivel”, nu prea poate fi valabilă. De altfel, antrenoarea s-a convins deja de situaţia lui Neagu şi Stanca. Astfel s-a ajuns la concluzia: Neagu merge la control, iar Stanca poate juca, atâta timp cât nu evoluează cu dureri la genunchi.
În altă ordine de idei, în cadrul conferinţei de dinaintea meciului cu Krim Ljubljana, daneza a mai precizat că nu este afectată de critici şi a mai susţinut încă o dată că are nevoie de timp pentru a-şi pune planurile în aplicare şi a-şi îndeplini obiectivele la Oltchim: „De la 16 ani, eu nu mă mai uit la TV şi nici nu citesc ziarele. Mă uit la televizor doar când joacă Barcelona. Nu mă afectează criticile. Aş vrea totuşi să găsiţi interes în ceea ce fac. Eu privesc handbalul în viitor, nu de la un meci la altul. Cred că nerăbdarea e cel mai mare inamic aici, la Oltchim. Şi la Slagelse mi s-a acordat un termen, dar am avut nevoie de mai mult timp pentru a obţine ceea ce-mi doream”. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button