Liga IV

Vangu, gol de la 30 metri, din lovitură liberă, în poarta Coziei! Cât s-a terminat partida de la Malaia…?

Duminică, 10 octombrie, în penultimul joc al etapei a IV-a din Liga a IV-a, Foresta Malaia a primit vizita liderei, Cozia Călimănești. Partida a început bine pentru gazde, care au trecut în avantaj după doar două minute de joc. Dintr-o lovitură liberă de la peste 30 de metri, Daniel Vangu l-a păcălit pe Buzilă, care a scăpat balonul în poartă. În ciuda acestei erori, Cozia nu a avut emoții. Imediat, în minutul 5, Cosmin Marinaș a egalat dintr-un penalti obținut de Ileana, după un duel cu portarul advers. Suspansul s-a menținut până în minutul 37, când Uță a adus echipa din Călimănești în avantaj: 1-2.

Partea secundă a aparținut trupei lui Vasile Ilinca. Uță a marcat de alte două ori, realizând hattrick-ul. Au mai punctat pentru oaspeți Sîrbu și Mazilu. Partida s-a încheiat la scorul de 6-1 în favoarea Coziei, singura echipă rămasă cu maxim de puncte după patru etape. În acest meci, formația din stațiune nu s-a bazat pe Moldoveanu și Alexandru Ștefan. De asemenea, au fost menajați Alex Chiripuș și Rădoi, care nu au intrat din primul minut pe teren, fiind utilizați în partea a doua a meciului.

Articole Similare

Back to top button