Ancheta
Vâlcea, sâmbătă: niciun caz de infectare. 228 izolaţi şi 86 în carantină
În urmă cu câteva momente, DSP Vâlcea şi Instituţia Prefectului au transmis o nouă informare referitoare la situaţia din judeţ. Astfel, în momentul de faţă, la Vâlcea, avem 228 persoane în izolare la domiciliu, 86 în carantină și 9 internate la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Probele efectuate până în prezent și pentru care s-au primit rezultatele sunt negative. Cu toate acestea, autorităţile le recomandă vâlcenilor prudenţă maximă, să evite colectivităţile şi, în general, ieşirile din casă, dacă nu sunt absolut necesare.