Liga V

Unirea a trecut Topologul cu brio

Pentru a se erija în campioană, Unirea Păuşeşti-Măglaşi nu-şi mai permite nici un moment de relaxare până la finalul sezonului. În ultima partidă din campionat, echipa primarului Alexandru Dediu a primit vizita unei dintre cele mai în formă grupări ale Seriei I, Topologul Galicea. Lidera s-a impus cu scorul de 2-1, ambele goluri fiind marcate de către Daniel Vangu. „Am ratat în acest meci cât în şapte etape. Bine măcar că am câştigat. De acum, trebuie să nu mai facem niciun pas greşit, deoarece avem un avantaj extrem de fragil faţă de AS Căzăneşti. Tragem tare să promovăm, în special pentru suporterii din comună, care vin cu zecile pentru a ne sprijini la meciurile din campionat. Am dori să le mulţumim pentru susţinerea lor, pentru că e foarte important să ai pe cineva care să te încurajeze de pe margine”, ne-a declarat antrenorul Unirii, Sandu Tomescu. (L.C)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button