Diverse

Un vâlcean, delegat de 9 ori în turul Ligii I!

Dacă fotbal am avut puţin pe plan judeţean, doar cele trei echipe de Liga a III-a jucând meciuri oficiale în ultimele 9 luni, am putut urmări la televizor prestaţia arbitrilor vâlceni la nivelul Ligii I. Cele mai multe meciuri, în turul campionatului, pe prima scenă fotbalistică a ţării, le-a avut asistentul Marius Badea (34 de ani, împliniţi de curând). Acesta a fost delegat de nouă ori la Liga I, de la sfârşitul lunii august şi până în prezent. A fost la linie la partidele: Chindia – Dinamo, FC Botoşani – Academica Clinceni, FC Argeş – Universitatea Craiova, Chindia – Gaz Metan Mediaş, FC Argeş – FC Voluntari, Astra Giurgiu – Academica Clinceni, Sepsi Sf. Gheorghe – FC Botoşani, UTA Arad – Universitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş – Viitorul Constanţa (confruntare ce a avut loc pe 19 decembrie). În total, în 2020, Badea a arbitrat 15 meciuri de cel mai înalt nivel, plus altele la Liga a II-a şi chiar un baraj de promovare în Liga a III-a. A fost un an plin.

Asistentul vâlcean a promovat în lotul Ligii I în 2018, însă a debutat pe prima scenă fotbalistică a ţării mult mai devreme, în 2014. Până acum a strâns 50 de jocuri la Liga I. E în lotul naţional din 2008. A urmat cursurile şcolii de arbitri la Vâlcea, în anul 2004, avându-l ca instructor pe Adi Comănescu. În 2005 a arbitrat primele meciuri pe plan judeţean. Are peste 1000 de jocuri oficiate, 260 numai în primele trei ligi ale ţării. Marius Badea a avut privilegiul de a arbitra inclusiv un derby de tradiţie din campionatul României, Dinamo -Steaua (FCSB), care a avut loc chiar în acest an, înainte de declanşarea pandemiei şi a stării de urgenţă în ţară, pe 16 februarie, pe Arena Naţională, într-o atmosferă frumoasă, cu 30.000 de spectatori în tribună. Confruntarea s-a încheiat favorabil formaţiei din Ştefan cel Mare, care s-a impus cu scorul de 2-1. Pentru asistentul vâlcean a fost meciul carierei de până acum în arbitraj, profesie pe care o practică, aşadar, de mai bine de 15 ani. Felicitări pentru realizările de până acum şi… la mai mare!

Articole Similare

Back to top button