Liga Nationala

Un nou tren… Vâlcea – Rapid! Campioana, în Sala Traian!

La mijlocul acestei săptămâni, SCM Rm. Vâlcea va disputa ultimul meci al perioadei. Roş-albastrele vor întâlni campioana en-titre din Liga Florilor, Rapid Bucureşti. Confruntarea va avea loc în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea miercuri, 19 octombrie, de la ora 18.45. Va conta pentru etapa a VII-a. Ulterior campionatul se va întrerupe pentru a lăsa loc pregătirii echipelor naţionale pentru Campionatul European. ”Municipalele” vor reveni pe teren abia pe 4 decembrie, în jocul de la Tg. Jiu. Ca şi la meciul cu CSM Bucureşti, este de aşteptat ca Polivalenta vâlceană să se umple până la refuz. Elevele lui Bent Dahl au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a nu se îndepărta şi mai mult de podium. Vin după două înfrângeri consecutive, cu CSM Bucureşti şi Gloria Buzău, ultimul care a lăsat un gust amar conducătorilor şi jucătoarelor şi prin prisma modului în care a fost condus. SCM a acuzat mai multe greşeli de arbitraj, care au cântărit în economia jocului.

Articole Similare

Back to top button