Diverse

Ucraineanca Iryna Glibko a fost golghetera echipei HCM Rm. Vâlcea la turneul amical de la Zalău

În cele trei meciuri pe care le-a disputat la „Cupa Consiliului Judeţean Sălaj”, de la Zalău, care a avut loc la finele săptămânii trecute, HCM Rm. Vâlcea a obţinut două victorii (38-34 cu Lotul Naţional de Tineret al României şi 26-20 cu HC Zalău), dar ulterior a pierdut partida cu SCM Craiova, cu scorul de 26-24. Handbalistele antrenate de Aurelian Roşca au terminat astfel turneul amical pe locul 2, după SCM Craiova, care a dovedit că rămâne principala noastră rivală în lupta pentru titlul de vicecampioană în Liga Florilor.
Aşa cum se observă, în cele trei meciuri disputate la Zalău, HCM Rm. Vâlcea a avut un golaveraj pozitiv. „Municipalele” au marcat 88 de goluri şi au primit doar 80. Cea mai prolifică jucătoare din tabăra noastră a fost ucraineanca Iryna Glibko, care şi-a confirmat astfel statutul de golgheteră a formaţiei vâlcene, cu care se mândreşte de altfel şi în Liga Florilor. Astfel, la „Cupa Consiliului Judeţean Sălaj”, handbalista adusă vara trecută de la HCM Roman (care a evoluat în urmă cu trei sezoane şi la CSM Bucureşti), a marcat în total 23 de goluri. Ea a fost secondată la mare distanţă de Marta Lopez Herrero (12) şi Andreea Adespii Molnar (11), iar apoi de Cristina Florica (9), Natallia Vasileuskaya (9) şi Sara Vukcevic (8). De menţionat mai este faptul că, la Zalău, pe lista marcatoarelor de la HCM Rm. Vâlcea şi-au trecut numele 11 jucătoare. (N.C.)

Meciurile jucate de HCM Rm. Vâlcea la turneul amical de la Zalău şi marcatoarele golurilor echipei noastre:

• HCM Rm. Vâlcea – Lotul Naţional de Tineret 38-34 (16-14)
Au marcat: Andreea Adespii Molnar (8 goluri), Marta Lopez Herrero (6), Cristina Florica (6), Iryna Glibko (5), Elena Mitrache (3), Raluca Băcăoanu (3), Alicia Fernandez Fraga (3), Natasa Krnic (1), Florentina Craiu (1), Sara Vukcevic (1) şi Natallia Vasileuskaya (1).

• HC Zalău – HCM Rm. Vâlcea 20-26 (13-11)
Au marcat: Iryna Glibko (11 goluri), Natallia Vasileuskaya (5), Sara Vukcevic (3), Andreea Adespii Molnar (2), Marta Lopez Herrero (2), Alicia Fernandez Fraga (2) şi Cristina Florica (1).

• SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea 26-24 (14-14)
Au marcat: Iryna Glibko (7 goluri), Sara Vukcevic (4), Marta Lopez Herrero (4), Natallia Vasileuskaya (3), Cristina Florica (2), Andreea Adespii (1), Natasa Krnic (1), Alicia Fernandez Fraga (1) şi Elena Mitrache (1).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button