Administratie

Taraf, pe 17 mai, la Popeşti

Primarul Aurora Măgură este foarte apreciată de comunitatea din Popeşti, nu doar pentru că a reuşit să obţină fonduri pentru şcoli, apă şi canalizare, ci şi pentru implicarea în viaţa socială a comunităţii. Pe 17 mai, va organiza, în premieră, ziua comunei, pe platoul Cotoşmanu, la Fântânile Reci. Un taraf va întreţine atmosfera. Cu acest prilej, Aurora Măgură va premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. „Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 14.00. Vom avea programe artistice ale elevilor din localitate, dar şi muzică bună – Rapsodia Vâlceană şi taraful din Popeşti. Până acum, au confirmat că vor petrece alături de noi preşedintele CJV, Constantin Rădulescu, deputatul Eugen Neaţă, deputatul Cristian Buican şi senatorul Romulus Bulacu”, a spus Aurora Măgură. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button