Liga IV

Ştiinţa Grădiştea nu a renunţat la lupta pentru play-off

* primarul Ilie Boiangiu l-a readus la echipă pe experimentatul Staicu Păun

Ştiinţa Grădiştea a pornit cu stângul în 2018. În urmă cu o săptămână, echipa de fotbal din comuna administrată de primarul Ilie Boiangiu a fost înfrântă în deplasare, cu scorul de 4-1, de Păstorul Vaideeni. Prin acest eşec, „studenţii” şi-au compromis şansele de a mai accede în play-off-ul Seriei Vest din Liga a IV-a, la finele sezonului regulat. După 19 etape, formaţia din Grădiştea ocupă doar locul 8 în clasament, cu 18 puncte în cont, iar distanţa până la poziţia a şasea (ultima care asigură participarea, mai departe, în Top 6), care e ocupată de Inter Lăpuşata, este de opt „lungimi”.

Primarul din Grădiştea încearcă încă de-acum să încropească un lot competitiv pentru sezonul viitor

În condiţiile în care handicapul e greu de remontat în cele şapte runde care au mai rămas de jucat, primarul Ilie Boiangiu încercă să încropească, în această perioadă, un lot cât se poate de competitiv, pentru a aborda dintr-o cu totul altă postură viitorul sezon al Ligii a IV-a, când speră că Ştiinţa Grădiştea se va clasa, în sfârşit, în Top 6.
„Înainte de reluarea campionatului, am reuşit să rezolvăm transferul lui Staicu Păun, care a fost legitimat ultima oară la Olteţul Alunu. Deşi e un jucător în vârstă, trecut deja de 40 de ani (n.r.: el fiind născut pe 26 martie 1976), consider că poate să aducă un plus echipei noastre, tocmai graţie experienţei deosebite pe care o are ca fotbalist. Staicu Păun a mai evoluat la Grădiştea în sezoanele precedente, deci cunoaştem foarte bine potenţialul său. Pe lângă acesta, am încercat să-i readucem alături de echipă şi pe alţi jucători care ne-au părăsit în ultimii ani. Altfel, în continuare, vor face parte din lot majoritatea fotbaliştilor din prima parte a sezonului, în frunte cu Alin Trupină. Chiar dacă nu mai avem şanse mari la play-off, ne vom bate până în ultima rundă pentru calificare”, a spus Boiangiu.
Alesul PNL a precizat, în continuare, că de pregătirea echipei se va ocupa profesorul de sport de la liceul din Grădiştea. „Până în iarnă, l-am avut ca antrenor pe regretatul Relu Nica şi am avut în intenţie să continuăm colaborarea cu acesta. Chiar vorbisem cu el şi la începutul anului şi fusese de acord să le ofere mai departe indicaţii preţioase jucătorilor, dar decesul său fulgerător (din 7 ianuarie) ne-a luat prin surprindere pe toţi. În prezent, de echipă se ocupă profesorul de sprt de la liceul din Grădiştea. E tânăr, are doar 30 de ani, şi a strâns un nucleu frumos de jucători în jurul lui”, a adăugat Ilie Boiangiu.

Ilie Boiangiu a achiziţionat un nou rând de echipamente sportive pentru jucători

În încheiere, primarul din Grădiştea a declarat că a reuşit să achiziţioneze un nou rând de echipamente sportive pentru toţi jucătorii, cu fonduri din bugetul local, pentru ca echipa să se prezinte cât mai bine la reluarea sezonului. „Procurarea echipamentului de joc a fost posibilă graţie procentului de 5 la sută pe care statul ne-a dat şansa să-l repartizăm, din bugetul local, pentru susţinerea activităţilor sportive. Din acest punct de vedere, noi mai achităm baremurile de arbitraj din bugetul local şi transportul la meciurile din deplasare, atât pentru echipa de seniori, cât şi pentru cea de juniori, pe care o vom ţine în continuare. Pe de altă parte, din sponsorizări, le mai oferim şi câte un sandviş jucătorilor, pentru că trebuie să-i răsplătim cumva pe aceştia, pentru că fac eforturi ca să fie vină la meciurile echipei”, a concluzionat Ilie Boiangiu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button