Liga III

Seria a III-a, cea mai echilibrată din Liga a III-a

* în primele două runde ale sezonului, s-au consemnat nu mai puţin de şapte rezultate de egalitate

După primele două runde ale Ligii a III-a, se constată un lucru foarte interesant în ceea ce priveşte Seria a III-a, din care face parte şi Flacăra Horezu.. Astfel, grupa în care a fost repartizată campioana Vâlcii este cea mai echilibrată dintre toate cele cinci de la acest nivel competiţional. Iar asta deoarece, până în prezent, în cele 16 meciuri jucate, au fost consemnate şapte remize, cele mai multe dintre toate celelalte. Spre comparaţie, în Seria I s-a înregistrat doar o remiză, în a II-a – au fost şase, iar în Seriile a IV-a şi a V-a – câte patru. Aşa cum se cunoaşte, două dintre rezultatele de egalitate din primele două runde au fost obţinute chiar de Flacăra Horezu, care are un debut de sezon aproape la fel de bun ca şi ACS Şirineasa, în urmă cu doi ani. De amintit este faptul că fosta reprezentantă a Vâlcii a Liga a III-a a început campionatul chiar cu trei victorii consecuive, după care a urmat însă declinul. Rămâne de văzut cât timp vor mai menţine fotbaliştii din Treapt acest ritm pozitiv. Sunt şanse foarte mari ca Flacăra Horezu să rămână neînvinsă şi după etapa a 3-a, din acest week-end, deoarece viitoarea adversară, Viitorul Domneşti, nu este deloc o forţă în serie. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button