Politica

Senatorul Bulacu i-a semnalat lui Daea că inundaţiile au distrus peste 7.000 de hectare de suprafeţe agricole

Deşi parlamentarii din Opoziţie şi primarii sunt foarte activi şi semnalează Guvernului toate problemele din teritoriu, autorităţile de la Bucureşti, în continuare, reacţionează extrem de greu şi amână, parcă intenţionat, rezolvarea lucrurilor, făcând ca acestea doar să se adune.
Senatorul PNL Romulus Bulacu este unul dintre oamenii care, săptămânal, pun pe tavă Executivului problemele cu care se confruntă comunităţile din teritoriu, în speranţa că se iau măsuri. Una dintre cele mai recente intervenii ale sale a fost la ministrul Petre Daea, căruia i-a semnalat faptul că, la Vâlcea, peste 7.000 de hectare de suprafeţe agricole, 3.000 de hectare de păşuni şi peste 1.000 de hectare de păduri au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice din acest an. “Inundaţiile din vara anului 2018 au făcut ravagii şi în culturile agricole ale fermierilor vâlceni. Conform centralizării făcută de Direcţia Agricolă – Vâlcea, în perioada iunie-iulie, calamităţile naturale au afectat 28 de localităţi, pagubele însumând în jur de 9,52 de milioane de lei. Cele mai afectate culturi au fost cele de grâu, rapiţă şi triticale, daunele fiind de peste 3,2 milioane de lei. De asemenea, culturile de porumb şi sorg au fost distruse pe o suprafaţă de 972,2 hectare, pagubele fiind de peste 1,19 milioane de lei. Peste 682 de hectare de rapiţă au fost afectate de inundaţii, proprietarii pierzând peste 1,17 milioane lei. Şi legumele de câmp au fost distruse pe o suprafaţă de 98 de hectare, pierderile depăşind 2,14 milioane de lei”, i-a transmis senatorul Romulus Bulacu ministrului Agriculturii. În 10 zile, parlamentarul PNL ar trebui să primească un răspuns foarte concret, în care să i se precizeze ce sume vor fi alocate, dacă vor fi alocate, când, dar şi ce măsuri se au în vedere pentru prevenirea situaţiilor de acest fel în viitor. Aşteptăm şi noi acest răspuns cu mare interes.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button